Ce reduceri au loc, de fapt, de Black Friday. Specialiștii atrag atenția asupra acestui detaliu

Ce reduceri au loc, de fapt, de Black Friday. Specialiștii atrag atenția asupra acestui detaliu
Ce reduceri au loc, de fapt, de Black Friday

Mai este puțin timp și Black Friday va începe în România. Invitată în cadrul emisiunii ”ILikeIT”, Doina Ionescu, specialist e-commerce, a făcut o analiză de context a fenomenului de la noi în pandemia de coronavirus.

Ce reduceri sunt la noi de Black Friday

La emisiunea ”ILikeIT”, specialistul e-commerce, Doina Ionescu a abordat fenomenul reducerilor de Balck Friday, care a fost reinterpretat de comercianții din România. Va fi un sezon bun pentru vânzări, în special pentru produsele electronice și electrocasnice, deoarece bugetul românilor este puțin mai mare, aceștia neputând merge în vacanțe în contextul pandemiei de cronavirus.

„Reduceri multe și mari, conform unui studiu citit recent, 54% din români se așteaptă la mega reduceri, doar acum în noiembrie când își vor achiziționa produsele mult dorite. Le păzesc, le urmăresc și le pun în whishlist, în tot felul de liste, le pun în cont și le salvează și urmăresc ce s-a întâmplat cu prețul lor. Cel mai mare e-tailer din România spunea că pregătește 4 milioane de produse cu reduceri, cu siguranță că vom vedea și pe acolo scăpată o vacanță, însă nu este realist ca să fie cumpărate.

În schimb, ne așteptăm ce s-a cumpărat și de la începutul pandemiei și până acum să aibă un boom și mai mare. Într-adevăr, urmează o criză, dar până la urmă veniturile oamenilor nu au scăzut atât de mult, sau, să spunem a celor care oricum cumpărau online. E un extra buget păstrat în familie, probabil nu ai fost nici la mare, ai ratat și niște city-break-uri, prin urmare vei avea niște produse extra. Sărbătorile vin, pandemie sau nu, tot ești cu persoanele iubite de Crăciun și vrei să faci cadouri” a spus Doina Vâlceanu, potrivit Stirileprotv.ro.

Specialiștii atrag atenția asupra reducerilor de Black Friday
Specialiștii atrag atenția asupra reducerilor de Black Friday

Black Friday e total Diferit la noi față de SUA, din punctul de vedere al comercianților

Totodată, specialistul spune că noi am făcut o variantă a noastră de Black Friday, spre deosebire de cel din America (unde a fost inventat).

”Noi am făcut o variantă mioritică a tot ce însemnă Black Friday, am alterat. Dacă în America, unde a fost el inventat, Black Friday este ocazia de soldări, de lichidări de stocuri, cu produse vechi, de aceea ne așteptăm la reduceri de 70-90%. În România, fiind o reinterpretare, sunt inclusiv produse la precomandă, -ultimul telefon răcnet care a apărut pe piață- de Black Friday are o reducere. Nu ai cum tu ca și comerciant, să oferi astfel de reduceri pentru stocuri noi pe care abia acum le cumperi pentru prima dată de la furnizorii tăi. De aici eroarea”, a adăugat specialistul e-commerce.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI