Ce reacții adverse au avut românii vaccinați anti-covid-19. Sunt 140.447 de vaccinați
Începând cu data de 27 decembrie 2020, au fost vaccinate cu serul Pfizer/BioNTech împotriva coronaviruslui, un număr de 140.447 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică.
Ce reacții adverse au avut românii vaccinați anti-Covid-19
În ultimele 24 de ore, la nivelul centrelor de vaccinare, au fost înregistrate un număr de 56 de reacții comune și minore. Dintre acestea 20 au fost reacții de tip local, iar 36 reacții generale.
Începând din 27 decembrie, la nivelul centrelor de vaccinare, s-au înregistrat un număr de 484 de reacții comune și minore. Dintre care, 193 reacții locale cu durere la locul injectării și 291 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
Totodată, o reacție este în curs de investigare.
Evoluția vaccinării în România până la 12 ianuarie 2021
- Ziua 1 – 960
- Ziua 2 – 1101
- Ziua 3 – 712
- Ziua 4 – 2.888
- Ziua 5 – 4.623
- Ziua 6 – 1.367
- Ziua 7 – 1.586
- Ziua 8 – 354
- Ziua 9 – 11.912
- Ziua 10 – 16.101
- Ziua 11 – 16.945
- Ziua 12 – 17.846
- Ziua 13 – 16.306
- Ziua 14 – 9.595
- Ziua 15 – 5.993
- Ziua 16 – 16.896
- Ziua 17 – 15.257
Prima tranșă de vaccin anti-Covid dezvoltat de Moderna ajunge miercuri în România
Prima tranșă de ce cuprinde 14.000 doze de vaccin dezvoltat de compania farmaceutică Moderna, va ajunge miercuri la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, informează Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Sursa citată susține că, transportul dozelor de vaccin este asigurat de firma producătoare, iar acestea vor fi aduse la București pe cale terestră și vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare. Ulterior acestea vor fi distribuite în centrele regionale de vaccinare.
Potrivit CNCAV, Centrul Național de Stocare a Vaccinurilor împotriva coronavirus din cadrul Institutului ”Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. Așadar, poate desfășura, în calitate de distribuitor angro, operațiuni de deținere, custodie și livrare pentru medicamente cărora li se aplică criterii suplimentare precum manipulare la temperaturi scăzute.
Campania de vaccinare a început la data de 27 decembrie în România
Potrivit comunicatului citat, cele două vaccinuri (Pfizer/BioNTech și Moderna) disponibile în Uniunea Europeană sunt foarte asemănătoare, iar eficacitatea lor este aproximativ aceeași. De asemenea, nu se poate spune deocamdată măsura în care cele două vaccinuri previn infecția cu COVID-19.
”Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune, încă, măsura în care previn și infecția asimptomatică cu virusul Sars-Cov2”, se arată în comunicatul CNCAV.