Ce reacție a avut Vladimir Putin după ce Joe Biden l-a bătut pe Donald Trump
Alegerile prezidențiale din America au generat în mass-media rusă reacții critice după votul electoral american. Iar Vladimir Putin nu l-a felicitat încă pe Biden pentru că l-a învins pe Trump.
Putin și liderul Chinei păstrează tăcerea
Președintele ales Joe Biden a primit mesaje de felicitare de la zeci de lideri mondiali. Biden l-a învins oficial pe președintele Donald Trump în acest weekend, toți promițând să lucreze cu noua administrație în ianuarie. În timp ce milioane de americani au sărbătorit sâmbătă victoria istorică a fostului vicepreședinte, diferiți șefi de state au emis declarații publice care l-au felicitat pe Joe Biden pentru realizarea sa și au notat parteneriatele strategice și alianțele lor cu Statele Unite, inclusiv premierul britanic Boris Johnson, cancelarul german Angela Merkel și premierul canadian Justin Trudeau, printre alții.
Cu toate acestea, au existat câteva avertismente, cum ar fi cel al președintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador. Obrador a spus că nu va felicita niciunul dintre candidați până nu vor fi soluționate procesele dlui Trump împotriva procesului electoral. Este vorba de o încercare aparentă de a evita conflictul cu actuala administrație. Câțiva lideri mondiali au tăcut în mod special pe tot parcursul weekendului. Inclusiv președintele rus Vladimir Putin, a cărui relație cu președintele SUA a făcut obiectul unui control major în timpul mandatului său la Casa Albă.
Trump în 2016 a fost acuzat că ar fi colaborat cu Rusia pentru a influența rezultatele alegerilor. Comunitatea americană de informații a confirmat anterior afirmațiile. Pare-se că cei de la Kremlin s-au amestecat în votul național înainte de a fi ales. După învestirea sa, Trump nu a reușit să abordeze problema cu domnul Putin atunci când cei doi s-au întâlnit pentru prima dată.
Kremlinul pregătit să colaboreze cu oricare dintre cei doi președinți
În declarațiile pe care le-a făcut cu luni înainte ca rezultatele alegerilor să fie declarate oficial, Putin a declarat că guvernul său este pregătit să colaboreze cu orice președinte american. Cu toate acestea, declarațiile sale au apărut adesea mai puțin decât entuziasmat de o colaborare cu Biden.
Putin l-a acuzat pe Biden că a folosit retorică anti-rusă pe tot parcursul campaniei. Și, după cum au remarcat unii analiști politici ruși, relația lui Putin cu Biden în următorii patru ani poate să nu fie la fel de caldă pe cât a părut cu Donald Trump. Fostul vicepreședinte al președintelui Barack Obama, a ripostat împotriva Kremlinului pentru intervenția în alegerile din 2016. Politicienii din Rusia, în schimb, s-au hazardat în a face afirmații pe marginea situației din Ameirca, din zilele de votare. ”Situația din SUA este „extremă”, a declarat Gennady Zyuganov, liderul Partidului Comunist din Rusia.