Ce putere are Armata Ucrainei înainte de posibilul război cu Rusia. Ce investiții s-au făcut
De când rebelii susținuți de ruși au preluat controlul asupra părții de est a țării, lucru care se întâmpla în 2014, puterea militară a Ucrainei s-a îmbunățit semnificativ. Chiar și așa, Rusia încă depășește cu mult Ucraina la acet capitol, fiind una dintre primele trei puteri militare de pe mapamond. Află în rândurile de mai jos ât de puternică este Armata Ucrainei și ce efectiv militar are.
Cât de puternică e Armata Ucrainei
Moscova a dislocat peste 130.000 de militari lângă granița cu Ucraina, țară ale cărei politici pro-occidentale au declanșat mânia lui Putin. În luna aprilie a anului trecut, liderul rus semnala că țara pe care o conduce nu va permite Kievului, care a fost și capitala primului stat rusesc încă din secolul al IX-lea, să devină parte a alianței occidentale, indiferent că vorbim despre Uniunea Europeană sau NATO.
În prezent, în timp ce Kievul bazează pe sprijinul alianței occidentale conduse de SUA, Rusia pare să prezinte anumite îndoieli cu privire la succesul oricărui tip de invazie. Cu toate că a fost înarmat de națiunile occidentale din 2014, când rebelii pro-ruși au preluat controlul asupra părții de este a Ucrainei (în 2014, Rusia a anexat Crimeea, numită și „inima Ucrainei“) de la forțele guvernamentale centrale, Kievul nu prea poate să facă nimic pentru a schimba statutul politic în partea țării puternic populată de vorbitori de limbă rusă.
A nu se înțelege însă că ucrainenii nu au capacitate militară. Totuși, în fiecare domeniu, chit că vorbim despre numărul de tancuri, puterea forțelor aeriene sau personalul militar activ, Rusia depășește Ucraina.
Citește și: Răsturnare de situație în posibilul război Rusia – Ucraina?! Anunțul venit de la Kiev
Ce investiții s-au făcut în ultimul timp
Concret, Kievul are aproape 255.000 de militari activi, cărora li se adugă alți 900.000 de rezerviști, ceea ce reprezintă un număr destul de mare pentru o țară de dimensiunile Ucrainei, a cărei locuitori însumează puțin peste 44 de milioane.
În schimb, forța militară totală a Rusiei (inclusiv rezerviștii) depășește trei milioane, un număr chiar mai mare decât cel înregistrat de SUA, cea mai puternică forță armată din lume.
Ucraina stă bine la capitolul tancuri, având un număr de 2.430 de mașini de luptă blindate, ceea ce o clasează pe locul 13 pe glob. Puterea de artilerie a Kievului este, de asemenea, formidabilă: 2.040 de baterii, notează stiridinlume.ro.
Chiar și așa, în comparație cu Rusia, care are cel mai mare repertoriu de tancuri din lume, fiind a treia putere de artilerie ca mărime, ce are Ucraina nu este semnificativ.
De asemenea, din cauza salariilor mici, a beneficiilor și a condițiilor de viață precară, armata ucraineană duce lipsă de profesioniști și recruți.