Ce produse din plastic vor fi interzise în România. Guvernul a adoptat ordonanța
Guvernul României a adoptat ordonanța antiplastic, cea prin care se interzice punerea pe piață a anumitor produse de unică folosință dăunătoare mediului.
Ce produse din plastic vor fi interzise în România
Tanczos Barna, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a spus care sunt măsurile cuprinse în ordonanță, dar și ce produse sunt vizate de schimbare.
„E o zi importantă pentru Ministerul Mediului. E ziua în care directiva privind plasticul de unică folosință este transpusă în legislația din România printr-o ordonanță care introduce și în țara noastră acele obligații care au ca scop reducerea plasticului din natură.
S-a constatat, cu ocazia elaborării mai multor studii la nivel european, că majoritatea deșeurilor, de exemplu din zona maritimă, provin din plastic de unică folosință. Nu vorbim doar de plasticul în sine, ci și de poluarea cu microplastic.
De aceea, există această directivă care obligă statele membre să ia măsuri pentru reducerea producerii, punerii pe piață și a consumului de produse din plastic de unică folosință. Aceste produse sunt cele destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet. Produsele din aceste ambalaje sunt, de regulă, consumate din recipient, la fața locului sau sunt gata de consum fără a necesita o pregătire suplimentară.
Ministerul Economiei a venit în sprijinul Ministerului Mediului și a efectuat testul IMM pe 9 iulie, a consultat mediul de afaceri și a făcut o analiză privind impactul acestui act normativ asupra economiei naționale. E important de subliniat că producția în sine e permisă doar dacă produsele se pun pe piață în afara UE. Nu producția în sine e interzisă, ci punerea pe piață”, a spus Tanczos Barna, în cadrul unei conferințe de presă.
Pentru ce produse se aplică ordonanța
De precizat este că ordonanța o să se aplice pentru produsele din plastic de unică folosință, precum: pahare pentru băuturi, chiar și capacele acestora, recipiente pentru alimente, bețișoare pentru urechi, tacâmuri, furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești, farfurii, paie pentru băuturi, agitatoare pentru băuturi, bețe de care se prind baloane, recipiente pentru băuturi și pahare pentru băuturi din polistiren expandat, recipiente pentru băuturi utilizate pentru a conține lichide cu o capacitate de până la trei litri, precum și produse care pot fi utilizate în combinație cu produse de tutun, acele filtre care conțin plastic. Ordonanța se va aplica și în cazul pungilor de transport de plastic subțire, fiind vizate produse din materiale plastice oxodegradabile, dar și echipamente de pescuit ce conțin plastic.
Măsuri ce sunt cuprinse în ordonanță:
„Se interzice punerea pe piață a anumitor produse de unică folosință (cele menționate mai sus). Vor fi reguli noi pentru consum, privind regulile extinse ale producătorilor. E un pas important. Urmează norme de aplicare, norme privind producătorii. Sunt multe alternative, produse biodegradabile”, a mai declarat ministrul Mediului.