Ce probleme are o vedetă Antena 1: ”Mi se reproşează că sunt rea, invidioasă și geloasă”

de: Iulia Statie
22 11. 2021

O cunoscută vedetă de la Antena 1 a mărturisit că a primit foarte multe mesaje care nu au fost chiar așa de prietenoase. Aceasta a explicat că au existat oameni care i-au reproșat că este rea, invidioasă și geloasă.

Ce mesaje primește o vedetă de la Antena 1. Ce i se reproșează

Oana Moșneagu, în vârstă de 31 de ani, se bucură de foarte mult succes. Aceasta s-a întors în atenția publicului de când joacă în serialul ‘Adela’, care a cucerit telespectatorii la Antena 1. Totuși, personajul ei este unul negativ, la fel ca în ‘Fructul oprit’.

Aceasta a recunoscut că s-a confruntat cu anumite critici din partea telespectatorilor care nu făceau diferența între personaj și actor pe când juca în ‘Fructul oprit’. De asemenea, vedeta a mărturisit că există și acum oameni care îi aduc numeroase acuzații de când apare în ‘Adela’.

„Mai mult pe vremea serialului ‘Fructul Oprit’, atunci primeam foarte multe mesaje nu foarte prietenoase, nu aş putea să le reproduc aici, iar asta strict prin prisma personajului meu.

Şi ameninţări, dar majoritatea erau de la copii şi adolescenţi care nu făceau diferenţa între personaj şi actor.

Acum, de când o joc pe Andreea în Adela – serial pe care, cu această ocazie, vă invit să îl urmăriţi în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, mesajele nu mai sunt atât de agresive, mi se reproşează că sunt rea, invidioasă, geloasă, că distrug relaţia protagoniştilor, mi se recomandă să nu mă mai bag între ei, dar sunt rare mesajele agresive.”, a spus Oana Moșneagu pentru Click!.

„S-a speriat o doamnă de mine”

De asemenea, Oana Moșneagu a recunoscut că există oameni care o recunosc pe stradă și o opresc pentru a face o poză sau a cere un autograf. Aceasta a mai explicat că nu a avut parte de momente neplăcute, ci doar de câteva care s-au transformat rapid în unele amuzante.

Mai exact, aceasta a povestit cum o doamnă s-a speriat de ea în momentul în care a crezut că o vede pe Bihter din ‘Fructul Oprit’. Totuși, aceasta și-a revenit rapid când a făcut diferența dintre actriță și personaj.

„Mă mai recunosc, nu atât de des, purtând tot timpul mască. Cert e că mi se întamplă mai mult să mă oprească cineva pe stradă în afara Bucureştiului decât în Bucureşti.

De momente neplăcute nu prea am avut parte. S-a speriat o doamnă de mine într-un magazin, a văzut-o pe ‘Bihter’ din ‘Fructul Oprit’ şi s-a speriat, dar şi-a revenit repede!”, a adăugat tânăra actriță.