Ce presari pe pământul din grădină pentru trandafiri înfloriți chiar şi toamna. E cea mai ieftină metodă

Ce presari pe pământul din grădină pentru trandafiri înfloriți chiar şi toamna. E cea mai ieftină metodă
Trucuri simple pentru trandafiri infloriti chiar si toamna

Trandafirii sunt unele dintre cele mai iubite flori pentru frumusețea, mirosul și gingășia lor. Dacă ai o grădină ce încântă privirea trecătorilor și cauți câteva sfaturi, ești în locul potrivit. Specialiștii au o serie de recomandări care te vor ajuta să ai grijă de butași și să înflorească inclusiv în septembrie. O atenție aparte merită acest tablou viu colorat.

Sfaturi cheie pentru o grădină înflorită chiar şi toamna

Cum să ai trandafiri înfloriți chiar și toamna și să te bucuri de mirosul lor zilnic. Îți prezentăm câteva trucuri pentru o grădină colorată pe tot parcursul sezonului. În primul rând, ai nevoie de soiuri cu înflorire repetată, ce trebuie să crească în zonele însorite ale curții. Dacă ai deja aceste flori deosebite în grădină, trebuie doar să aplici următoarele proceduri. În felul acesta vor avea o înflorire abundentă.

Reține că una dintre cele mai importante operațiuni de întreținere a trandafirilor sunt tăierile. Plantele tinere trebuie ciupite ca să favorizezi ramificarea și formarea coroanei pe care vor crește viitoarele tulpini cu flori. Crestează deasupra primei frunze și repetă procedura cel puțin o dată. De asemenea, este indicat să elimini lăstarii laterali când au 5-6 cm, deoarece pot afecta calitatea trandafirului.

Cum îngrijești trandafirii în septembrie

În cazul soiurilor care produc mai mulți boboci în vârful tulpinii, taie încă de când sunt mici mugurii laterali și păstrează pentru înflorire doar bobocul principal. Repetă procesul de câte ori este necesar.

Nu uita că, după înflorire, trebuie îndepărtate frunzele și florile ofilite, pentru a preveni dezvoltarea semințelor. Taie lăstarii care au înflorit și lasă 3-4 muguri, de unde vor apărea alții noi. Un alt sfat este să uzi des trandafirii, de 1-2 ori pe săptămână. Nu mai mult, pentru că excesul de apă va duce la creșterea lăstarilor, în detrimentul florilor. Ca să previi evaporarea apei, acoperă pământul din jurul rădăcinii cu frunze sau cu scoarță decorativă.

Ce presari pe pământ pentru flori viu colorate

Cea mai ieftină metodă pentru flori bogate este să aduni zaţul de cafea în timpul iernii într-un recipient. Primăvara, acea pulbere colectată şi bine uscată va fi un îngrăşământ eficient, care va îmbogăţi solul cu azot şi va accelera creşterea plantelor. Astfel, trandafirii tăi vor face furori chiar și toamna.

Pentru a se dezvolta armonios, trandafirii au nevoie de fertilizare atât la rădăcină, cât și pe frunze. Poți folosi, de asemenea, îngrășăminte pe bază de fosfor, potasiu sau poți apela la gunoiul de la păsări dizolvat în apă.

Trandafirii vor înflori și toamna dacă nu sunt atacați de dăunători sau ciuperci. Ca să-i ferești de gândaci și boli, specialiștii recomandă stropirea de câte ori este nevoie, chiar săptămânal.