Ce pedeapsă riscă Adi Ilie, după ce a fost prins băut la volan. Alcoolemia pe care o avea fostul fotbalist al Generației de Aur
Fostul fotbalist Adi Ilie a fost prins de către polițiști sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce se afla la volan, pe o stradă din Capitală. Atacantul Generației de Aur a României riscă acum o pedeapsă aspră, fapta sa fiind considerată o infracțiune. Ce se poate întâmpla cu fpstul sportiv în vârstă de 49 de ani.
Adi Ilie, prins băut la volan
Alcoolul și șofatul nu merg mână în mână și asta a simțit-o pe propria piele Adrian Ilie, fostul mare vârf al Valenciei, după ce a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice. Conform Gândul, acesta a fost oprit de pe Poliție pe strada Daniel Danielopolu, în apropiere de parcul Herăstrău, unde a fost supus unui control.
În urma testării, aparatul ar fi arătat că fostul fotbalist avea o alcoolemie de 0,85 mg/l în aerul expirat. Potrivit surselor citate, cel supranumit și ”Cobra” ar fi fost dus la IML (Institutul de Medicină Legală), dar ar fi refuzat recoltarea de probe biologice. Prin urmare, Adi Ilie s-ar fi ales cu un dosar penal, iar în cazul în care va fi găsit vinovat, acesta ar putea ajunge chiar și la închisoare.
Potrivit legii, șoferii prinși conducând cu o alcoolemie de peste 0,80g/l în sânge (echivalentul unei concentrații de 0,40mg/l în aerul expirat) sunt încadrați la infracțiune și riscă să fie pedepsiți „cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă penală”. Așadar, fostul vârf al Stelei ar putea să ajungă în spatele gratiilor.
A avut o carieră strălucitoare în fotbal
Adrian Ilie a strâns adunat 55 de selecții pentru naționala de fotbal a României și a marcat 13 goluri. Recent, „Cobra” a vorbit despre momentul în care a fost luat în vizor de Real Madrid și Manchester United și a dezvăluit care a fost motivul real pentru care nu s-au concretizat cele două mari transferuri.
”Real Madrid şi Manchester United. Pe acestea mi le-a spus clubul. Înainte de Mondialul din 98, când eu veneam după returul de la Valencia. Din câte ştiu, au luat legătura cu clubul, dar nu au vrut să mă dea.
(n.r. despre posibilitatea să ajungă la Real Madrid) Păi am avut un sentiment, că am declarat în presă că, dacă vine Real după mine, plec. Şi m-a huiduit apoi şi la Valencia vreo cinci meciuri tot stadionul.
(n.r. despre interesul celor de la Manchester United) După Mondiale a fost cu ei. Câștigasem şi meciul cu Anglia în grupe. Dar discuțiile s-au oprit iar la nivelul clubului.”, a spus Adrian Ilie la Digi Sport.