Ce pedeapsă ar putea primi Simona Halep în cazul dopajului. Situația este gravă, ar putea fi sfârșitul carierei sale
După audierile din ultimele zile, se discută despre ce pedeapsă ar putea primi Simona Halep în cazul dopajului. Situația nu este deloc bună pentru sportiva din România. Dacă speculațiile se vor adeveri, ar putea însemna finalul carierei sale.
Posibilă pedeapsă pentru Simona Halep în cazul dopajului
După șirul de amânări, a venit momentul mult așteptat de sportiva din România. Simona Halep a fost audiată în cazul dopajului, având ocazia să își dovedească nevinovăția în fața acuzațiilor ce i-au fost aduse. Verdictul oficial ar putea fi dat în aproximativ două săptămâni, însă speculațiile au început deja să apară.
Jurnaliștii de la Marca descriu un scenariu îngrijorător. Aceștia scriu că sportiva care a cucerit marele premiu la Wimbledon și Roland Garros ar putea să primească o suspendare de doi ani, începând din noiembrie 2022, ceea ce înseamnă că se va putea întoarce pe teren abia în 2024, deci va ieși din clasamentul WTA. Cu alte cuvinte, ar fi finalul carierei sale.
„Va primi, probabil, o suspendare de doi ani, pedeapsă cu startul în noiembrie 2022”, scriu jurnaliștii de la Marca.
Te-ar putea interesa și: Ce i se va întâmpla Simonei Halep în următoarea perioadă. Nadia Comăneci a dezvăluit totul VIDEO
Cine a mai participat la audieri
La ședințele din 28 și 29 iunie au participat și reprezentanți ai Agenției Naţionale Anti-Doping (ANAD), în calitate de observator.
„ANAD are o prezenţă neutră şi obiectivă în proces, fără a se implica în administrarea probatoriului şi luarea deciziei, asigurându-se totodată, de derularea unui proces de audiere echitabil, în conformitate cu prevederile Standardului Internaţional pentru Gestionarea Rezultatelor al Agenţiei Mondiale Anti-Doping (WADA) de către Sport Resolutions”, s-a transmis într-un comunicat ANAD.
ANAD a punctat că agenția nu este factor participant la luarea deciziilor, sarcina revenind autorităților competente.
„Pentru a menţine integritatea procesului, ANAD va păstra confidenţialitatea informaţiilor, a întregului proces, incluzând şi dezbaterile care au avut loc pe parcursul celor două zile de şedinţe de audiere.
Detaliile specifice nu pot fi dezvăluite publicului sau altor părţi implicate, respectând astfel prevederile legale ale Codului Mondial Anti-Doping.
Având în vedere experienţa, independenţa şi imparţialitatea celor implicaţi în acest proces, avem încredere că Sport Resolutions va lua o decizie motivată, pe care o va comunica sportivei, organizaţiei anti-doping care răspunde de gestionarea rezultatelor acestui caz şi altor organizaţii anti-doping, care au dreptul de a formula apel în temeiul art. 13.2.3 din Codul Mondial Anti-Doping”, a adăugat agenţia.
Te-ar putea interesa și: ‘I-au terminat cariera Simonei Halep’. Anunțul cutremurător al lui Ion Țiriac, totul e clar