26 oct. 2021 | 17:22

Ce pasiune secretă are Emma Răducanu. Ana Bogdan a dat-o de gol pe campioana de la US Open

Sport
Ce pasiune secretă are Emma Răducanu. Ana Bogdan a dat-o de gol pe campioana de la US Open
Ce pasiune secretă are Emma Răducanu. Ana Bogdan a dat-o de gol pe campioana de la US Open

Ce pasiune secretă are Emma Răducanu. Campioana ediției din acest an a US Open se află la Cluj-Napoca, unde participă la turneul Transylvania Open. Dacă va trece de primul tur, unde o întâlnește, astăzi, pe slovena Polona Hercog, jucătorea engleză cu tată român o va întâlni pe Ana Bogdan. Posibila viitoare oponentă a devoalat, într-o conferință de presă, un secret legat de Emma Răducanu.

Ce pasiune secretă are Emma Răducanu

Emma Răducanu este noua „prințesă” a tenisului mondial. A uimit la Wimbledon, unde a ajuns în optimi, apoi a dat lovitura la US Open, Grand Slam pe care l-a câștigat venind din calificări. La nici 18 ani, Emma Răducanu este deja un megastar al sportului.

Iar amănuntul că tatăl său este de origine română face ca performanțele sale să fie speciale și pentru noi. Și de aceea, Emma a ajuns pentru prima oară în România, ca jucătoare, dincolo de vizitele aproape anuale pe care le face bunicii sale din București.

Emma Răducanu și-a manifestat bucuria de a fi în țara natală a tatălui său. Și a făcut-o „rupând-o” binișor în română, chiar și „condimentată” cu un delicios accent britanic.

Este foarte frumos în Transilvania. Este mai verde, mai multă natură din ce am observat faţă de Bucureşti, unde am mai fost. Îmi place enorm şi acolo, pentru că am amintiri extraordinare, acolo fiind bunica mea.

Dar am remarcat diferenţa dintre Transilvania şi Bucureşti, a spus Emma Răducanu, după primul ei antrenament în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Ana Bogdan a dat-o de gol pe campioana de la US Open

Emma Răducanu ar putea-o întâlni pe Ana Bogdan în turul 2 al Transylvania Open. Românca de pe locul 106 WTA a învins-o în primul tur pe Ivana Jorovic, scor 7-6, 6-4. Bogdan a făcut câteva declarații după meciul câștigat, dezvăluind și discuția pe care a avut-o chiar cu Emma Răducanu.

Așa a „ieșit la lumină” și pasiunea secretă a jucătoarei britanice, Formula 1. De altfel, în copilărie, până să ajungă la tenis, Emma a încercat mai multe sporturi, printre care și kartingul.

Am întâlnit-o ieri pe Emma şi am schimbat câteva vorbe, au fost despre Formula 1, nu despre tenis, pentru că suntem fane amândouă şi am avut acest subiect de discuţii. Pentru mine va fi o onoare să joc împotriva ei.

Este o campioană tânără, frumoasă, deşteaptă şi foarte simpatică. Cred că am învăţat de la ea când am urmărit meciurile la US Open, avea o anumită energie, şi energia ei de copil, inocentă, nu am mai întâlnit-o la alte jucătoare.

Adică toate suntem acolo, concentrate, focusate, să luptăm, să ne dăm viaţa pe teren, însă ea o făcea în alt mod, cu zâmbetul pe buze, cu altă atitudine”, a spus Ana Bogdan, citată de news.ro.

Dacă va ajunge în semifinalele Transylvania Open, Emma Răducanu ar putea-o întâlni pe Simona Halep, unul dintre idolii săi.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Femeia care îi bântuie visele lui Mihai Bobonete. A divorțat de două ori
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
RĂSTURNARE după PRĂBUȘIREA AVIONULUI! S-a AFLAT ACUM!
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro