Ce părere şi-a făcut Mircea Geoană despre Vladimir Putin. L-a întâlnit de două ori până cum: „Fără vreo urmă de emoţie”. Cât mai ţine războiul?
Secretarul adjunct al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a vorbit despre întâlnirile pe care le-a avut de-a lungul timpului cu președintele Federației Ruse. Mircea Geoană a spus despre Vladimir Putin că nu are nicio formă de emoție. Ce spune al doilea om în NATO despre război.
De câte ori s-a văzut Mircea Geoană cu Vladimir Putin
Mircea Geoană este al doilea om în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), ocupând funcția de adjunct al secretarului general. A avut ocazia de a se întâlni cu președintele Rusiei de două ori. Prima întâlnire a avut loc în anul 2004, la Moscova, după ce România a aderat oficial la NATO.
A doua întrevedere dintre Mircea Geoană și Vladimir Putin ar fi avut loc la Moscova, spun unele voci, scenariu foarte realist de altfel. Nu există însă informații concrete privind contextul în care cei doi politicieni s-au văzut și nici detalii privind discuțiile purtate.
„Nu are nicio formă de emoție, e foarte plat în ce spune”
Oricum ar fi, Mircea Geoană a precizat în cea mai recentă intervenție pentru presa românească faptul că l-a cunoscut pe Vladimir Putin de două ori. Al doilea om în NATO a vorbit și despre părerea pe care și-a făcut-o cu privire la liderul de la Kremlin.
„L-am cunoscut de două ori pe Putin. Este foarte uscat, nu face floricele. Nu are nicio formă de emoție, e foarte plat în ceea ce spune”, a explicat Mircea Geoană în podcastul lui Măruță.
Occidentul nu poate să vadă capătul războiului din Ucraina
În aceeași intervenție, secretarul adjunct al NATO a vorbit și despre evoluția războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Mircea Geoană a explicat că Vladimir Putin și-a dorit mai puțin NATO, însă primește în schimb mai mult, fiindcă Suedia urmează să adereze la organizația amintită.
Întrebat cât mai ține conflictul din Ucraina, adjunctul secretarului NATO a precizat că liderii occidentali nu văd capătul acestuia în momentul de față. Pe de o parte, ucrainenii sunt motivați și mult mai moderni. Rușii stau prost cu moralul, având și echipament vechi, însă au o țară rezistentă la suferință.
„Nu îl interesează pe Putin că mai mor 50.000 de tineri”
„Nefiind o democraţie, nu îl interesează pe Putin că mai mor 50.000 de tineri, deci Rusia mai poate duce un război. Pacea este cea mai importantă. Deci asta încurajăm să facem, diplomatic vorbind”, a spus Mircea Geoană.
Secretarul adjunct NATO a explicat că autoritățile internaționale încearcă să facă în așa fel încât conflictul militar din Ucraina să nu escaladeze, fiindcă există o probabilitate ca acest lucru să se întâmple: „Există o șansă să se întâmple (escalarea conflictului – n.r.)”.