Ce nume va avea Prințul William când va deveni regele Marii Britanii. Regele Charles se gândește la abdicare?
Zvonurile conform cărora Regele Charles ar putea abdica în favoarea fiului său, Prințul William, circulă intens în presa britanică. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, William va urca pe tron sub titulatura de William al V-lea al Marii Britanii. Deși are mai multe opțiuni pentru numele de domnie, se pare că William își va păstra numele cu care este cunoscut la nivel global.
William al V-lea, viitorul rege al Marii Britanii
Conform tradiției regale, fiecare suveran are posibilitatea de a-și alege un nume de domnie la urcarea pe tron. În cazul Prințului William, opțiunile sunt variate. Moștenitorul tronului ar putea opta pentru unul dintre prenumele sale, cum ar fi Arthur, Philip, Louis sau chiar George, după străbunicul său, Regele George al VI-lea.
Cu toate acestea, toate indiciile arată că William va prefera să își păstreze numele actual, devenind astfel Regele William al V-lea. Roya Nikkhah, editor regal la The Sunday Times, a discutat despre viitoarea domnie a lui William în podcastul ”A Right Royal”.
Ea a subliniat că Prințul este hotărât să rămână cunoscut sub acest nume, datorită popularității sale globale. ”Va fi William al V-lea, cu siguranță”, a declarat Nikkhah, adăugând că William a fost cunoscut astfel toată viața sa, iar acest nume este deja sinonim cu imaginea sa în rândul britanicilor și americanilor deopotrivă.
Regele Charles se pregătește să abdice?
Deși Regele Charles abia a fost încoronat, zvonurile despre o posibilă abdicare nu au întârziat să apară. Tablourile britanice sugerează că actualul suveran ar putea lua în considerare retragerea de pe tron pentru a-i oferi fiului său șansa de a deveni rege. Totuși, nu există o confirmare oficială din partea Palatului Buckingham în acest sens.
Această posibilă decizie ar fi un pas semnificativ în istoria recentă a monarhiei britanice, dar nu ar fi fără precedent.
Abdicarea Regelui Edward al VIII-lea în 1936 este un exemplu notabil, deși în acel caz a fost motivată de dorința sa de a se căsători cu Wallis Simpson, o americană divorțată. Spre deosebire de Edward, Charles ar putea abdică pur și simplu pentru a permite o tranziție lină către William, considerat un suveran mai modern și mai apropiat de noile generații.
Lecția de la Regina Elisabeta a II-a
Atât William, cât și tatăl său, Regele Charles, au învățat o lecție importantă de la regretata Regină Elisabeta a II-a. Când Elisabeta a aflat că va urca pe tron după moartea tatălui său, a ales să rămână cunoscută sub numele său de botez, explicând că ”toată lumea mă cunoaște drept Elisabeta”. Același principiu l-a urmat și Charles când a devenit rege, iar William pare să fie pe aceeași linie.
Ultimul rege William al Marii Britanii a fost William al IV-lea, care a domnit între 1830 și 1837. În mod simbolic, urcarea pe tron a lui William al V-lea ar putea marca o nouă eră pentru monarhia britanică, una care îmbină tradiția cu modernitatea și care este profund conectată la provocările și valorile societății contemporane.