Ce nu vor mai avea voie să facă şoferii pe şosele. Se dau 7 ani de închisoare, legea de care trebuie să ţină cont

Ce nu vor mai avea voie să facă şoferii pe şosele. Se dau 7 ani de închisoare, legea de care trebuie să ţină cont
Ce nu vor mai avea voie să facă şoferii pe şosele

Ce nu vor mai avea voie să facă şoferii pe şosele. 7 ani de închisoare sunt prevăzuți, conform unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra Codului Penal. Iată despre ce anume este vorba!

Ce nu vor mai avea voie să facă şoferii pe şosele

ICCJ – Înalta Curte de Casație și Justiție a decis introducerea unei pedepse mai dure pentru șoferii implicați în accidente rutiere cu victime și schimbă poziția mașinii. Șoferii care comit o astfel de infracțiune riscă până la 7 ani de închisoare. Legea a fost modificată de autorități, astfel că fapta a fost încadrată la infracțiuni.

Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat și în ce măsură un șofer ce a fost implicat într-un accident cu victime riscă să ajungă la închisoare. Legea spune că modificarea stării locului ori ștergerea urmelor accidentului de circulație din care au rezultat victimele, fără acordul autorităților, înseamnă infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la doi la șapte ani.

„Fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului este o infracțiune care se pedepsește similar cu părăsirea locului accidentului, cu închisoare între doi și șapte ani”, se indică în Codul penal.

Ce au anunțat autoritățile

Întrucât nu era nici foarte clar ce înseamnă, de fapt, modificarea stării locului unui accident rutier, ÎCCJ a adus lămuriri, pentru ca legea să poată fi aplicată corect. Autoritățile au indicat faptul că se va pedepsi cu închisoarea chiar și schimbarea poziției unei mașini implicate într-un accident rutier cu victime.

Mai exact, șoferii care schimbă poziția autoturismului după accidentul cu victime, fără a avea acordul poliției, riscă să ajungă la închisoare, pedeapsa fiind cuprinsă între 2 și 7 ani de închisoare.

„În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracțiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, stabilește că „fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație”, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Cum modificarea adusă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a fost publicată în Monitorul Oficial, ea se poate aplica deja în situațiile care impun acest lucru.

De precizat este că țara noastră e fruntașa accidentelor cu victime în UE, urmată la mică distanță de Bulgaria. Mai exact, în țara noastră mor cei mai mulți oameni ca urmare a accidentelor rutiere.