Ce nu se face sub nicio formă în miercurea din Săptămâna Luminată. Tradiția pe care nu trebuie să o încalce nicio femeie
Miercurea din Săptămâna Luminată este o zi importantă, plină de semnificații, tradiții și obiceiuri pe care credincioșii le respectă cu sfințenie din cele mai vechi timpuri.
Pe 8 mai este prăznuit și Sfântul Apostol și Evanghelist loan, cel care și-a plecat capul la pieptul Domnului la Cina cea de Taină, fiind numit și „ucenicul cel iubit al lui Hristos”. Potrivit legendei, după îngroparea sa, trupul său a dispărut misterios. Se crede de asemenea că din mormântul său emana o pulbere albă, considerată vindecătoare de boli și suferințe.
Tradiții și obiceiuri în miercurea din Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci
În miercurea din Săptămâna Luminată se oficiază slujbe speciale pentru a marca mijlocul săptămânii și pentru a continua celebrarea Învierii lui Hristos. Aceste slujbe includ citirea pasajelor biblice relevante și recitarea rugăciunilor specifice acestei sărbători.
În miercurea și vinerea din Săptămâna Luminată nu se ține post, ele fiind numite zile cu „harți”, adică se poate mânca „de dulce”.
Potrivit tradiției, bărbații pot face munci agricole în această zi, însă femeilor le este interzis. Ele nu au voie să muncească sub nicio formă în Miercurea din Săptămâna Luminată pentru că nu vor mai avea ce să pună pe masă până la final de an.
De asemenea, femeile nu trebuie să muncească în grădină în această zi pentru că plantele nu vor avea rod și vor fi distruse peste noapte. Gospodinele nu au voie nici să coasă, pentru că vor muri lovite de fulger.
Se spune că în Săptămâna Luminată este bine să porți haine albe pentru a fi protejat și binecuvântat tot anul. Conform tradiției, cei care mor în ziua de Paște sau în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai, pentru că doar ușile Raiului sunt deschise în aceste zile, cele ale iadului fiind închise.
Rugăciunea puternică pe care este bine să rostești în Săptămâna Luminată
În zilele din Săptămâna Luminată este bine ca toți credincioșii să spună rugăciuni pentru liniștea sufletească, pentru noroc, sănătate și fericire. Aceasta este una dintre cele mai puternice rugăciuni pe care trebuie să o citească orice credincios.
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, sluga Ta. Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin.
Cel ce a înviat din morți, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale Preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.
Bine ești cuvântat, Stăpâne Atotțiitorule! Care ai luminat ziua cu lumina de soare și noaptea ai strălucit-o cu raze de foc. Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei și a ne apropia de începuturile nopții. Ascultă rugăciunea no astră și a tot poporului Tău. Și ne iartă tuturor păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie.Primește rugăciunile noastre cele de seară și trimite mulțimea milei Tale și a indurărilor Tale peste moștenirea Ta.
Ocroteste-ne cu sfinții Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptății Tale. Îngrădește-ne cu adevărul Tău. Păzește-ne cu puterea ta. Mântuiește-ne de toată primejdia, de tot vicleșugul celui potrivnic. Și ne dăruiește în această seară cu noaptea ce vine și toate zilele vieții noastre desăvârșit, cu pace, fără de păcate, fără sminteală și fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, care Ți-au plăcut din veac. Amin.”