Ce meserie a avut Monica Bîrlădeanu înainte să se apuce de actorie. Și-a amintit asta pe platourile de filmare ale serialului Vlad

de: Dana Cazacu
16 09. 2019

Monica Elena Bîrlădeanu s-a născut pe , la Iași, România. Este cunoscută și sub numele americanizat Monica Dean, este o actriță română. Monica Bîrlădeanu este populară în România și în străinătate, în primul rând ca prezentatoare de televiziune. În SUA a acceptat un rol în serialul Lost, în anul 2006, după rolul din Moartea domnului Lăzărescu (regizor Cristi Puiu).

Care a fost job-ul Monicăi Bîrlădeanu înainte de actorie

Frumoasa vedetă a mărturisit că provine dintr-o familie săracă. Mama ei a fost nevoită să crească 3 copii dintr-un singur salariu, mai ales pe vară.

Primul job al Monicăi Bîrlădeanu înainte să devină actriță.

Monica Bîrlădeanu a fost ospătăriță la 16 ani, într-o vară în care și-a dat seama că mama ei nu se descurcă financiar. Vedeta a mărturisit că i-a fost greu să facă acest job, dar a ajutat-o faptul că era tânără. Monica Bîrlădeanu muncea 24 cu 48, dar făcea față.

”Familia mea avea o situaţie foarte precară financiar. Tatăl meu murise, mama era educatoare. Îţi iei banii pe vară şi într-o lună s-au dus că ai trei copii. Când am ajuns la o vârstă la care am simţit că se poate conta pe mine, 16, exact în vara din a 10-a, am vrut foarte tare să contribui şi să îmbunătăţesc cumva situaţia noastră. Şi atunci m-am angajat ospătăriţă la o terasă. Lucram 24 cu 48, tu ştii ce înseamnă asta? Astăzi nici nu pot să îmi imaginez, deşi fratele meu mai mare e pompier şi lucrează pe programul ăsta. Când eşti ospătar eşti în picioare tot timpul. Dar vezi, asta spun… atunci corpul meu ducea toate abuzurile astea. Nopţi nedormite şi mi-a plăcut foarte tare, ţin minte prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am câştigat primii bani şi primii bani erau din bacşiş, nu era salariu. Când a ajuns la salariu şi s-a uitat în buletinul meu, îţi dai seama, eram totuşi un minor, dar erau anii 90″, a spus Monica Bârlădeanu, potrivit Antena Stars.

Monica Barladeanu a studiat Dreptul

Cu toate că stătea mult în picioare, nu a renunțat la job. A fost extrem de fericită să câștige primii ei bani. Dar și să își ajute mama! Cu toate că a trecut foarte mult timp de atunci, vedeta susține că nu ar mai repeta experiența.

”În primă fază, când am început să joc în diverse producții, mi-am dorit foarte mult un rol un avocat. Asta și pentru că am făcut Dreptul. Iar în momentul în care a venit rolul de procuror din «Faci sau taci» am zis: «Perfect, mi se satisface această doleanță!». Așa că am spus da. Apoi mi-am dat seama că e o comedie spumoasă”, a declarat, pentru Libertatea, Monica Bîrlădeanu.