Ce mașină au Oana Radu și iubitul ei. Costă în jur de 100.000 de euro, iar fanii sunt uluiți FOTO

Incendiar! Oana Radu și "future husband", prima bifă pe lista planurilor sursa foto: instagram

Oana Radu și iubitul ei, Cătălin, achiziție exclusivistă și indecent de scumpă. Dacă unii nu încep să mănânce până nu-și pozează mâncarea, cei doi îndrăgostiți au decis să se fotografieze lângă noua achiziție de senzație și s-o pună pe Instagram.

Mașina care te face să uiți de trecut

Este vorba de un Mercedes S Class, alb, care costă în jur de 100.000 – 120.000 de euro. Acum, cei doi pot să dea „o tură pe șoseaua de centură”, vorba cântecului. Și să dea muzica mai tare. Bineînțeles, muzica Oanei Radu, doar nu pe a altcuiva. Mașina vine într-o perioadă mai calmă pentru artistă, cumva ca o compensare pentru suferințele peste care tocmai a trecut. Fostul ei iubit a fost incendiat în plină stradă și a murit la scurtă vreme după aceea. Nu știm dacă noua achiziție o va putea face să uite de traumele îndurate alături de acesta sau de tot scandalul ulterior acestei tragedii, dar în mod cert, acum, că și-au făcut poza de inaugurare, pot să se urce liniștiți la volan. Că parcă nu pornește dacă nu te pozezi mai întâi lângă ea, nu?

Planul ținut la secret al celor doi a fost dezvăluit sursa foto: instagram
Planul ținut la secret al celor doi a fost dezvăluit sursa foto: instagram

Secretul pe care nu-l știe nimeni. Ce planuri au cei doi

Noul iubit al Oanei, Cătălin, e antrenor de fitness. Cei doi s-au cunoscut chiar la sala la care Oana se ducea. Câțiva kilometri pe bandă mai târziu, artista și Cătălin se cuplau pe bancheta de abdomene, punând, astfel bazele unei relații sănătoase, bazate pe sport și iubire. Oamenii sunt atât e hotărâți să se căsătorească, încât Cătălin a început să se recomande „viitorul soț al Oanei”. Putem să punem pariu că și Oana se recomandă tot așa. Bine, nu „viitoarea sa soție”, ci „viitoarea soție a lui Cătălin”. Cei doi s-au mutat deja împreună, iar Cătălin continuă să lucreze din greu la trupul Oanei, care parcă a înflorit. Dar planurile de viitor ale celor doi nu se opresc aici! Oana și Cătălin au de gând să aducă pe lume un bebe.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI