Ce mașină a ajuns să conducă acum Irinel Columbeanu. A rămas și fără modelul Opel SH
Irinel Columbeanu nu traversează cea mai bună perioadă. După ce a cunoscut bogăția, a trecut la sărăcie, ajungând din vârful topului de milionari în coada clasamentului. Rămas fără apartamentul din Cosmopolis, fără mașini și cu multe datorii, numai tânăra iubită, Oana, îi mai alină necazurile.
Irinel Columbeanu strânge cureaua. A rămas și fără Opel SH
Irinel Columbeanu deținea mai multe imobile în București, terenuri la Ciolpani și un palat la Izvorani, pe lângă numeroasele mașini luxoase. Toate sunt istorie. Acesta a ajuns să fie evacuat din apartamentul din Cosmopolis din cauza datoriilor. Iar dacă înainte conducea automobile care valorau jumătate de milion de euro, viața l-a dus la volanul unui Opel Astra, de culoare cenușie, a cărui valoare se ridică la 5.000 de euro, adică de o sută de ori mai puțin decât acelea pe care le-a condus până acum. Nu a avut parte nici de el, astfel că acum conduce un Mercedes vechi de 20 de ani, un pic luat de rugină.
Executat silit într-un dosar de 3 milioane de €
Irinel Columbeanu a încercat să își protejeze averea cu toate forțele și a contestat decizia de executare silită pe care banca cu care se judecă de mulți ani a obținut-o în instanță. Cea mai recentă sentință a fost clară pentru afacerist: contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
„Cu privire la presupusul caracter nedatorat al sumelor supuse executării silite, instanța constată că aceste aspecte au fost deja tranșate definitiv în cadrul dosarelor asociate aflate pe rolul Tribunalului București și Tribunalului Ilfov, care privesc procedura de insolvență a contestatorului. Orice alte aspecte care privesc natura și cuantumul sumelor datorate de contestator trebuie supuse analizei instanței competente a soluționa incidentele ce decurg din starea de insolvență a contestatorului. În concluzie, față de toate argumentele de fapt și de drept expuse anterior, instanța urmează să respingă, în rest, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestator” – pasaje din dosarul de trei milioane de euro.