Ce mare vedetă i-a luat locul lui Bebe Cotimanis. El e noua voce de la PRO TV

Cu cine a fost înlocuit Bebe Cotimanis la Pro TV?!

După 25 de ani în care Bebe Cotimanis a fost vocea Pro TV-ului, oficialii postului l-au înlocuit cu o altă mare vedetă. Iată cine i-a luat locul celebrului actor!

Bebe Cotimanis a renunţat la Pro TV din cauza banilor

Plecarea lui Bebe Cotimanis din trustul PRO a şocat pe toată lumea. Se pare că motivul pentru care acesta a renunţat, după mai bine de două decenii, la contractul cu televiziunea a fost legat de bani. Conform actorului, i s-a oferit o sumă din ce în ce mai mică, lucru de neconceput de acesta.

”S-a produs din motive economice. Contractele au devenit mai subțiri, iar eu nu am acceptat chestia asta. Pentru că e munca mea și o respect. Au încercat să mă țină, dar la un preț mai mic.”, a spus Bebe Cotimanis.

Mai mult, vedeta a semnat de curând cu Prima TV, post care se bucură de un nou management şi o nouă viziune.

”Să vedem ce mi se propune. Eu aș face poate un show. Eu aș vrea să fac o poezie pe zi la Prima, aș vrea să fac de dimineață, dar astea sunt secretele noastre. Dar astea sunt discuțiile mele cu Orlando Nicoară.

Televiziunea se relansează, vom deveni HD, sigle noi, oameni noi. Și dacă reușim din prima să agățăm bine și să-l ținem strâns în brațe, eu cred că vom izbuti pe piața media.

Trebuie să găsim și la Prima o emisiune care să capteze. Fiecare lucru pe care îl faci în televiziune trebuie să facă un om mai bun. De aia nu-mi plac mie știrile de la ora 5. Dar deloc. Eu cred că Prima TV se poate ridica în audiență dacă va prezenta știri pozitive. Și vreau să propun asta”, a mai declarat actorul.

Florin Piersic Jr., nouă voce de la Pro TV

Florin Piersic Jr., noua voce de la Pro TV

Florin Piersic Jr. este noua voce Pro TV

Aşa cum era de aşteptat, staţia a trebuit să caute un înlocuitor pentru Cotimanis. Noua voce a Pro TV-ului va fi îndrăgitul actor Florin Piersic Jr. . Alături de acesta, din echipă fac parte şi Valentin Teodosiu şi George Vintilă.

„Este un moment în care ne reinventăm, indiferent de meseria pe care o avem. Anul acesta a fost, şi pentru mine, o piatră de încercare, în care am descoperit că pot să fac şi alte lucruri, unele pe care nu mi le imaginasem până acum.

Propunerea venită din partea Pro TV a fost neaşteptată şi cred că este un real upgrade pentru mine. Mi-am folosit vocea, de-a lungul timpului, pe foarte puţine reclame, dar în câteva documentare la care am ajuns să ţin foarte mult şi, recent, în două audio book-uri. Îmi doresc, sincer, să continui în această zonă de poveşti, de lucruri care ar putea aduce în sufletul oamenilor mai multă linişte.

Vreau să aduc o zonă de calm, de evadare din ”junglă” în care trăim: fie că este în clipa în care ajungi acasă, fie că este în trafic când poţi asculta şi poţi evita să te mai enervezi la primul claxon. Pentru mine, această colaborare este o provocare şi abia aştept să văd cum o să mă descurc în noua situaţie”, a spus actorul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI