Ce mâncare găteşte Carmen Iohannis cel mai bine. Aşa l-a cucerit pe preşedinte? Detalii neaşteptate despre Prima Doamnă
Pe lângă faptul că este o profesoară apreciată în mediul în care-și desfășoară activitatea, Carmen Iohannis, Prima Doamnă a României, se pare că este și o bună gospodină. Așa se face că s-a aflat ce mâncare găteşte Carmen Iohannis cel mai bine. Citește mai departe și află aceste detalii neaşteptate despre Prima Doamnă.
Prima Doamnă, pasionată de bucătăria franceză
Sunt destul de multe lucruri scrise despre Carmen Iohannis, de la modul cum alege să se îmbrace, și până la modul în acre este văzută ca și cadru didactic.
Vezi despre: Numele purtat de Carmen Iohannis înainte de căsătoria cu președintele României. Mulți au zâmbit când l-au auzit
Dar, recent au apărut noi informații cu privire la ceea ce o pasionează din punct de vedere culinar, iar apropiații Primei Doamne spun că îi place foarte mult bucătăria franceză.
Unul din prietenii apropiați ai familiei prezidențiale relata recent faptul că Prima Doamnă este o gospodină desăvârșită și pasionată, mai ales de rețetele culinare din spectaculoasa bucătărie franceză, dar și cea românească, autentică, cum ar fi ciorba românească de perișoare, declarând că:
„A învățat să o facă de la mama ei și îi iese de senzație. E cea mai bună ciorba pe care am mâncat-o eu vreodată, și toată lumea o apreciază”, a declarat sursa apropiată familie, referindu-se la talentele culnare ale soției lui Kalus Iohannis.
Se pare că aşa l-a cucerit pe preşedinte
Aceeași sursă mai spune că, de fapt, așa s-ar părea că l-ar fi cucerit pe viitorul soț, Klaus Iohannis, făcând genul acesta de preparate tradiționale românești, pe lângă toate acele delicatese culinare de origine franțuzească.
Vezi despre: Carmen Iohannis, atenţionată de internauţi pentru o ţinută purtată în public. Detaliul pentru care a fost criticată
Apropiații mai spun că, în ceea ce privesc preparatele culinare franțuzești, Carmen Iohannis a avut dorința de a se perfecționa, așa că a încercat tot felul de rețete care, în cele din urmă, i-ar fi ieșit exact așa cum trebuie, astfel Carmen Iohannis devenind o perfecționistă în arta culinară franceză.
Prima Doamnă admirată pentru silueta sa
Cu din ce în ce mai puține apariții publice, Carmen Iohannis este invidiată pentru silueta sa, având în vedere respectabila vârstă pe care o are. Dar, în spatele acestei apariții elegante stă o dietă, despre care aceiași apropiați spun că o ține cu sfințenie.
Deși pasionată de bucătărie, când vine vorba de ceea ce alege să mănânce, Prima Doamnă este foarte strictă și ține o dietă intensă, spun apropiații.
Din punct de vedere profesional, Carmen Iohannis nu a renunțat la profesia sa, cea de profesor de limba enngleză, fiind și diriginte la una din clasele licerului sibian în care profesează. Este extrem de apreciată și bine văzută de foștii și actualii săi elevi, ceea ce nu poate să însemne decât că este un bun profesionist.