Ce lungime trebuie să aibă lanțul câinelui tău, dacă stai la curte

de: Anca Lupescu
19 05. 2021

Dacă ai un câine pe care obișnuiești să îl ții legat în curte, ar trebui să știi care este lungimea maximă a lanțului, pentru ca animalul să nu sufere și să nu fie în pericol.

Ce lungime trebuie să aibă lanțul câinelui tău, dacă stai la curte

În plus, există o legislație care prevede limitarea mișcării câinilor ținuți în aer liber. Această legislație explică din ce trebuie făcute lesa și zgarda, dar și lungimea minimă reglementată din legea privind protecția animalelor.

Mai exact, lanțul trebuie să fie făcut din zale metalice, iar lesa să aibă o lungime minimă de 2 metri. În plus, lanțul trebuie ancorat la punct fix ori pe un cablu metalic. El trebuie ancorat la extremități cu dispozitive vârtej.

În plus, stăpânii trebuie să le asigure câinilor ținuți în curte un țarc cu o suprafața minimă de șase ori mai mare decât cea a cuștii, care trebuie împrejmuit.

Măsurile pentru asigurarea condițiilor de bunăstare și protecție a animalor sunt incluse în Legea nr 205/2004 privind protecția animalelor.

Ce mai trebuie să îi oferi animalului tău, conform legii

Pe lângă hrănă, adăpost, servicii medicale, apă, mișcare și alte nevoie, deținătorii de animale trebuie să fie atenție cu privire la echipamentele pe care le folosesc în privința câinilor.

Cușca câinelui trebuie să fie potrivită dimensiunii și taliei animalului, astfel încât el să poată sta în picioare și să se întoarcă.

Zgarda câinelui care stă legat trebuie confecționată dintr-un material care să nu dăuneze sănătății animalului.

Poți reclama un act de cruzime față de un animal. S-a înființat anul trecut Poliția Animalelor, iar autoritățile pot acționa fără un mandat, dacă un animal este în pericol.

Polițiștii se pot folosi de forțele și mijloacele din dotare pentru a salva un animal. În plus, animalele maltratate vor fi cazate în adăposturi publice pentru a fi tratate, apoi vor fi date spre adopție.

Poliția Animalelor are atribuții inclusiv în ceea ce privește animalele sălbatice și este în subordinea Poliției Române.

Prin situația de pericol pentru animale se înțelege:

  • rănirea animalelor
  • organizarea de lupte între animale
  • folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale
  • prezența fără supraveghere pe căile de circulație publică a animalelor din speciile ecvine și rumegătoare.