Ce le-a făcut Jojo copiilor săi. Artista rupe tăcerea: „M-am simțit un pic vinovată”

Jojo se simte vinovată față de copiii săi

Jojo și Paul Ipate sunt doi părinți responsabili, care își adoră copiii. Aceștia obișnuiesc să petreacă majoritatea timpului împreună, bucurându-se de familie. Totuși, un eveniment recent a determinat-o pe actriță să se îngrijoreze și chiar să se simtă vinovată. Vedeta a vorbit public despre stările sale și despre planurile pe care le are împreună cu Paul.

Jojo și Paul Ipate, vacanță fără copii

De mai bine de șase ani de zile, Jojo are o relație cu Paul Ipate. Actrița a fost în trecut căsătorită timp de trei ani cu Ionuț Grama, alături de care i-a dat naștere lui Achim. Relația nu a rezistat însă, iar în 2014, la doi ani de la despărțirea de tatăl fiului său, Jojo și-a găsit sufletul pereche. Paul Ipate i-a dăruit vedetei o fetiță, pe Zora. Acum, toți patru formează o familie minunată.

Atât Jojo cât și Paul sunt doi părinți devotați. Aceștia au ales să își crească cei doi copii într-un mod frumos și echilibrat. Cuplul petrece adesea timp de calitate împreună cu micuții, inclusiv vacanțele celor două vedete avându-i drept protagoniști și pe micuții lor. Cu toate acestea, ca orice cuplu, este nevoie și de intimitate și de timp alături de partener. Pentru că și-au dorit o vacanță departe de casă, Jojo și Paul au început să își facă planuri. Însă bucuria de a se relaxa împreună a fost umbrită de grija și emoțiile despărțirii de cei mici.

„M-am simțit un pic vinovată”

Activă în mediul online, actrița le-a povestit urmăritorilor de pe Instagram despre planurile de vacanță pe care le are cu Paul. Chiar dacă se bucură de câteva zile departe de casă, Jojo a mărturisit că lipsa lui Achim și a Zorei este dificil de îndurat. 

I-am lăsat pe copii la ai mei și trebuie să mărturisesc că m-am simțit un pic vinovată atunci când am ajuns acasă. Am văzut pe masă paharul de suc al lui Achim, jucăria Zorei lăsată pe covor și m-am gândit că aș fi vrut să-i iau și pe ei în vacanță, însă e bine să plecăm din când în când doar noi doi. Nu avem momente foarte dese doar pentru mine și Paul. Am petrecut timp numai cu ei și cu activitățile lor și cu tot ce și-au dorit ei. Am fost într-o vacanță împreună de sărbători și plănuim să-i ducem într-o altă vacanță în februarie, a povestit Jojo în mediul online.

Totuși, timpul alături de iubitul său este unul extrem de dorit și așteptat de Jojo. Vedeta recunoaște că mai are la dispoziție câteva zile pentru a se distra precum o adolescentă împreună cu Paul. Apoi, cei doi părinți vor reveni cu forțe proaspete la activitățile alături de cei doi copii.

Am emoții că plec fără ei, dar în același timp mă bucur că o să fiu doar eu cu iubitul meu, departe de lumea dezlănțuită, și că o să fim ca adolescenții. Ne vom bucura de vacanță atât de mult cât putem. Mai avem astăzi și mâine și poimâine plecăm, a mărturisit actrița.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI