Ce înseamnă triunghiurile negre din avioane, de fapt. O stewardesă a rupt tăcerea
Atunci când ați călătorit cu avionul, cu siguranță v-ați întrebat de ce în aeronave există niște mici triunghiuri negre precum cele din imaginea de mai sus? Ei bine, o însoțitoare de zbor din Filipine a explicat care este rolul acestora.
Ce reprezintă triunghiurile negre din avioane
O însoțitoare de zbor a dezvăluit care este rolul micilor triunghiuri negre văzute adesea pe pereții aeronavelor. Mulți oameni s-au întrebat ce semnifică, de fapt, acestea. Henny Lim, stewardesă la compania aeriană Cebu Pacific din Filipine, a deslușit misterul. Aceasta a explicat ce rol au micile triunghiuri negre.
O stewardesă a deslușit misterul
Conform dezvăluirilor făcute de însoțitoarea de bord, pasagerii care au deasupra geamului acel triunghi au cea mai bună vedere spre aripă. Drept urmare, acest semn ajută echipajul în cazul în care ar avea nevoie să verifice aripile aeronavei.
„Dacă echipajul de zbor are nevoie să verifice aripile, acele triunghiuri le permit să găsească repede cel mai bun punct din care pot vedea aripile”, a spus aceasta, într-un clip pe Tiktok.
Totodată, ea a sfătuit pasagerii să caute locurile care au triunghiul negru deasupra dacă vor să aibă cea mai bună priveliște. În general, rândurile 10 sau 18 au acel triunghiu negru, dar asta depinde de tipul de aeronavă.
„Dacă zburați cu o companie aeriană care vă permite să vă alegeți propriul loc, căutați unul dintre triunghiurile din cabină. Oricine iubește să facă fotografii la fereastră sau videoclipuri va avea cea mai bună vedere asupra aripilor de pe aceste scaune”, a mai scris Henny Lim în videoclipul său de pe Tiktok, înregistrat interiorul unui avion gol, care era oprit la sol.
De ce ferestrele au mici găuri în ele
În plus, ea a detaliat și motivul pentru care ferestrele avioanelor au găuri mici în ele. Stewardesa a mărturisit că aceste perforații sunt numite „găuri de sângerare” și sunt esențiale pentru siguranța pasagerilor și a echipajului din aeronavă în timpul zborului.
„Gaura mică ajută la echilibrarea diferenței de presiune dintre cabină și aerul exterior”, a mai completat aceasta.
Secretele avioanelor
Avioanele au și mici secrete pe care nimeni nu ți le va spune vreodată. Iată câteva exemple mai jos pe care nu le știați până acum despre aeronave:
Gaura din ferestre. Geamurile din avion sunt compuse din 3 straturi. Cel exterior tine presiunea din aer la distanta, cel din interior protejeaza in caz ca se intampla ceva in exterior, iar cel din mijloc e pentru egalarea presiunii dintre cele doua. Acest lucru se realizeaza printr-o gaura mica. Aceasta egaleaza presiunea si evita formarea condensului.
Camerele echipajului. Unele avioane au incaperi mici de tot unde echipajul se poate odihni. Acestea se regasesc doar in avioanele care parcurg zboruri de cateva ore. Nu sunt comode caci necesita mersul in patru labe pentru a intra in ele, dar sunt bune pentru o relaxare de cateva ore.
Mânerele de la ușile de urgență. Sunt facute, in principiu, pentru insotitorii de bord. Stewardesele trebuie sa se tina bine de aceste manere ca nu cumva sa fie aruncate din avion.
Sistemul de aer condiționat. Fiecare turbina are un compresor langa ea. Acesta baga aer de afara in avion pentru ca pasagerii sa poata respira in voie, dar sa aiba si o temperatura optima. Inainte ca aerul sa ajunga la tine, aerul de afara trece prin filtre. Acestea retin 95% din bacteriile din aer.