Ce înseamnă scenariul 4: restricții și măsuri. Care este capacitatea spitalelor din România

Scenariul 4: Noi resctricții și măsuri

Ce înseamnă scenariul 4? Care sunt restricțiile și măsurile și căror categorii de români se referă? Iată situația reală din România și capacitatea spitalelor din țară!

Ce înseamnă scenariul 4? Restricții și măsuri

Scenariu 4 intervine în momentul în care numărul paceinților cu COVID-19 trece de 2.000. La momentul actual sunt 1.952 de persoane infectate pe teritoriul României, iar planul precizat anterior pare că se apropie mai repede decât am fi crezut. Prima fază a noului plan propus de autorități se bazează pe un număr de 14 spitale – 9 boli infecțioase din faza 1 și 5 de preumologie din țară, pe lângă 34 de spitale suport de pe tot întregul teritoriu care vor suporta îngrijiri strict pentru persoanele care suferă de coronavirus.

În faza aceasta a planului alb, numărul paturilor de ATI din toată țara este de 731 – 121 paturi la boli infcețioase, 50 la pneumonie și 560 la spitalele de suport. Numărul total pentru spitalizare din toată țara este de 7.605. Faza următoare a planului, după ce capacitatea spitalelor de suport va fi depășită, arată că vor fi folosite SPitalele Universitare de Urgență, Spitalele Județene de Urgență și spitalele private.

Ce înseamnă scenariul 4?
Ce înseamnă scenariul 4?

„Ne apropiem de 2000 şi atunci trebuie luate măsuri specifice”

Profesorul Alexandru Rafila a susținut, în cursul zilei de sâmbătă, că cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare se va trece la scenariul 4. În acest context, sunt în așteptare noi acte normative din partea autorităților. Purtătorii de cuvânt ale unităților spitalicești au susținut anterior că dacă va fi cazul scenariului 4, instituțiile vor fi reorganizate – dedicate fiind strict pacienților infectați cu COVID-19. Românii trebuie să știe faptul că noile restricții și măsuri se referă în mare parte la cei bolnavi și la spitale decât la resctricțiile de circulație. Dacă va fi cazul și se vor impune o restrângere a acestora, modificarea va fi posibilă prin altă ordonanță militară.

„La începutul săptămânii viitoare cu siguranţă se vor adopta acte normative ca să ne adaptăm la această nouă situaţie, pentru că deja aveam 1500 de cazuri, dacă ne gândim că mâine şi poimâine probabil vom avea cel puţin în jur de 200 de cazuri, ne apropiem de 2000 şi atunci trebuie luate măsuri specifice”
Alexandru  Rafila

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI