Ce i-a spus inginerul Eugeniu Iordăchescu lui Nicolae Ceaușescu pentru a-l convinge să nu dărâme 13 biserici

Autor: Alexandra Chivu - 18:20
Ce i-a spus inginerul Eugeniu Iordăchescu lui Nicolae Ceaușescu pentru a-l convinge să nu dărâme 13 biserici

După curemurul din 1977, în timpul desfășurării programului ”sistematizare urbană” vrut de Nicolae Ceaușescu, s-au pus la pământ blocuri, cartiere întregi, dar și biserici, singurul spațiu în care românii respirau cum doreau. Ce i-a spus inginerul Eugeniu Iordăchescu disctatorului pentru a-l convinge să le mai cruțe un pic?

Ce i-a spus inginerul Eugeniu Iordăchescu lui Nicolae Ceaușescu pentru a-l convinge să nu ”prăpădească” 13 biserici

Inginerul Eugeniu Iordăchescu a reușit să oprească demolarea a 13 biserici și a altor 17 clădiri din Capitală și din întreaga țară, inventând metoda de translare a monumentelor. În anii ’80, după uriașul cutremur de 7,4 grade pe scara Richter, în urma căruia zeci de clădiri au căzut mistuite, alte sute avariate și peste 1.500 de oameni decedați, Ceaușescu informa refacerea Bucureștiului.

Părea o idee nesigură, neclară, cel puțin vagă, dar care dădea specialiștilor speranțe. De fapt, în doar câțiva ani, noul Centru Civic și planurile de sistematizare vrute de dictator aveau să distrugă întregul oraș. Nicu a cerut o analiză a celei mai sigure zone seismice din oraș. În urma calculelor, a ieșit cartierul Uranus, zona Dealul Arsenalului. Cât ai clipi, Bucureștiul s-a transformat în șantier.

Ceaușescu încerca să realizeze ”Minunata Lume Nouă”

„România este izolată. Numai Ceauşescu încearcă încă să realizeze Minunata Lume Nouă. Expresia vizuală a istoriei şi a culturii româneşti pe care Ceauşescu a distrus-o nu va mai putea fi niciodată reconstituită. Aceasta nu este numai tragedia României, ci şi a Europei”, scria The Independent pe 14 iunie 1988. Noros, sumbru, trist și plin de moloz și praf…așa era București atunci, dar în acea atmosferă proiectul unui inginer devenea rază de lumină pentru câteva monumente istorice. În acea vreme director tehnic al Institutului ”Proiect”, Eugen Iordăchescu era direct implicat în dezvoltarea imobiliară a Bucureștiului de înainte și după ’77. Revelația sa a constat într-un procedeu de translație, o anume tehnică prin care clădirile erau puse pe roți și mutate în alte locuri depare de ochii lui Nicolae Ceaușescu. Astăzi, procedeul îi poartă numele. De fapt, este găsită numai sub intitularea „metoda iordăchescu”.

„Eram 1.800 de salariaţi care au început studiile de sistematizare pentru actuala clădire a Casei Poporului. În această zonă de peste 50 de hectare erau o serie întreagă de monumente de patrimoniu, fie erau biserici, fie erau clădiri cu arhitectură de epocă pentru care Bucureştiul era catalogat Micul Paris. Fiind în apropierea acestui subiect fierbinte, mi-am dat seama de ce urma să se dărâme, am făcut propunerea să mi se dea posibilitatea să salvez câteva obiective. Demolarea Bisericii Enei a fost un moment de cotitură. Atunci am simţit că trebuie să ­acţionez”, povestea Iordăchescu într-un interviu la radio în anii ’90.

Principiul lui Iordăchescu, la mijloc poveste

Inginerul, salvarea multor biserici din România, a plecat de la principiul unui ospătar care ține pe o tavă un număr de pahare pline cu lichid. El merge printre mesele unui restaurant cu oameni care gesticulează în stânga și în dreapta și nu se întâmplă nimic cu lichidul, nu pică. ”Aceasta a fost ideea de la care am pornit, ca, la baza constucției, să realizez o platformă de beton, ca o tavă imensă”, a explicat Eugeniu Iordăchescu, în cartea ”Un salvator al monumentelor de arhitectură”. Sub platforma de beton, avea în gând să instaleze șinele și cărucioarele, iar translarea să se facă fie prin tragere, fie prin impingere, în funcție de configurația terenului.

Inspirație: crema de zahăr ars

Adrian, fiul său, a povestit pentru ”Weekend Adevărul” a inspirația tatălui său a venit de la plăcere culinară. Băiatul își amintește că ideea lui Iordăchescu are și o parte romantică, iar la mijloc se află prajitura preferată, crema de zahăr ars. „Tata era înnebunit după prăjitura aceea, la fel ca fratele meu. De fiecare dată când mama o pregătea, ne-o servea cu mare atenţie, pentru că, fiind însiropată, tremura pe platoul care nu era suficient de ridicat. Şi avea grijă să nu se deformeze. Privind compoziţia cremei de zahăr ars, tatălui îi venise ideea că e necesar să creeze un plan rigid, pe care să menţină clădirea”, a povestit Adrian Iordăchescu.


Citește și...