Ce fel de carne se foloseşte pentru sarmale, de fapt. Doar aşa vor ieşi pufoase şi gustoase
Există multe dezbateri cu privire la originea sarmalelor. Nu toată lumea e de acord cu ideea potrivit căreia acest fel de mâncare este o comoară a gastronomiei românești. Oricum ar fi, rețeta originală a fost reinventată de-a lungul timpului în funcție de preferințele bucătăreselor din fiecare regiune.
În general, pentru prepararea sarmalelor se folosesc aceleași ingrediente, însă modul în care sunt manipulate face toată diferența. Produsele de bază ce trebuie folosite sunt orezul, carnea și ceapa. Rețeta tradițională a fost reinventată, în fiecare regiune există obiceiuri specifice pe care româncele le respectă.
Ce fel de carne să folosești la sarmale
Nu toate gospodinele știu cum să manipuleze corespunzător aceste ingrediente. De multe ori, sarmalele ies prea tari, dacă nu sunt preparate în mod corect. Există mai multe trucuri de care ar trebui să se țină cont când gătim acest fel de mâncare.
În cazul orezului, trebuie respectată așa-numita regulă a lui 10%. Adică la 1 kg de carne de folosesc 100 grame de orez. Procedând astfel, preparatul va ieși pufos, fiindcă boabele de orez vor avea loc să se umfle și să fiarbă foarte bine și, în plus, aroma va fi complexă.
Există numeroase dezbateri privind tipul de carne ce trebuie folosit la prepararea sarmalelor. Aceasta nu trebuie să fie niciodată doar de porc. Recomandat este ca jumătate de compoziție să fie porc, în timp ce restul să fie de vită. Așa, sarmalele nu vor ieși grase și nici nu vor fi grele pentru stomac, ci gustoase.
30% din cantitatea totală a cărnii folosite la sarmale trebuie să fie reprezentată de grăsime. Poți să combini piept de porc cu carne de vită, de exemplu, într-un raport de 30% la 70%. Gospodinele experimentate adaugă și bucăți de afumătură printre sarmale, pentru un gust special.
Rețetă simplă și rapidă de sarmale
În rândurile următoare îți vom explica cum trebuie să procedezi pentru a prepara, pas cu pas, sarmale. De această dată, vom urma o rețetă tradițională de sarmale, cantitățile ingredientelor fiind alese de tine, în funcție de cât de multe vrei să gătești.
Ingrediente:
- varză murată;
- carne tocată de porc şi de vită;
- orez;
- ceapă;
- ulei pentru prăjit;
- câteva linguri bulion;
- 2 foi dafin;
- sare;
- piper.
Mod de preparare:
- Se curăță frunzele de varză murată de cotoare.
- Se pun frunzele de varză alese pentru sarmale într-un vas de apă încălzită, pentru a se elimina excesul de sare.
- Între timp, se curăță, se spală și se toacă ceapa mărunt.
- Se călește ceapa într-o cratiță cu puțin ulei și apă, până când foițele de legumă devin aurii.
- Se amestecă ceapa călită și răcită cu carnea de porc, amestecată cu cea de vită, pentru a nu ieși o compoziție prea grasă.
- Se adaugă condimentele (sarea și piperul).
- Se opărește orezul și se răcește, după care se adaugă în vasul cu carne.
- Se ia compoziție de mărimea unei nuci și se învelește cu frunzele de varză murată.
- Se astupă capetele frunzele de varză murată în așa fel încât carnea și orezul să nu iasă din rulou.
Se repetă procesul până când ai pregătit toate sarmalele pentru a le pune la fiert. Înainte să le dai la cuptor, ține cont de aceste recomandări. Pe fundul vasului în care pui sarmalele adaugă mai multe frunze sau cotoare de varză murată. Adaugă apoi, în straturi, sarmalele. Între straturi pune câte o foaie de dafin.
Deasupra sarmalelor, la gura vasului, adaugă din nou frunze de varză murată. Între timp, pregătește pe foc bulionul înmuiat în apă cu câteva boabe de piper. Lasă amestecul pe foc pentru câteva minute, după care adaugă-l în vasul în care ai așezat sarmalele. Dă oala la cuptor, pentru aproximativ două ore.