Ce face Walter Zenga după divorțul de Raluca. Cum își reface viața
Cum e viața lui Walter Zenga după divorțul de mama copiilor săi? Cu ce își ocupă timpul în pandemie și care sunt lucrurile pe care le face zilnic?
Viața lui Walter Zenga după divorț. Cum se reface celebrul italian?
Walter Zenga nu prea s-a bucurat de anul 2020, iar asta nu e de mirare. Celebrul italian a avut multe de înfruntat în această perioadă, dar cele mai grele momente au fost de departe cele în care a trebuit să-și ia adio de la peisajul de familie de odinioară. 2021 îl prinde un bărbat liber, după 17 de ani de relație cu Raluca. Încă de la anunțul divorțului ambii soți au fost extrem de discreți și au preferat să nu mai comenteze nimic despre acest subiect pentru a nu da apă la moară cârcotașilor. Scriitoarea își vede de viață și se bucură frumusețile din Dubai și de ieșirile în compania prietenelor.
În timpul acesta, Walter se reface prin antrenamente pe care le împărtășește cu fanii și alege să stea foarte mult alături de cei doi copii – Samira Valentina (11 ani) și Walter Junior (8 ani). Una peste alta, viața amânduror a continuat în tihnă, mai ales carierele lor. Există zvonuri cum că Zenga ar putea să facă echipă cu Balotelli și să plece în Brazilia. Rămâne de văzut dacă speculațiile sunt sau nu desprinse din realitate. Cei doi formau un cuplu de 17 ani, 14 dintre ei fiind de căsătorie.
„Nu mi-aș fi dorit ca eu și soția mea să ajungem în acest punct”
„Ceea ce a apărut in ultimele zile în mass-media, cu privire la divorțul familiei Zenga, este adevărat! Nu mi-aș fi dorit ca eu și soția mea să ajungem în acest punct, însă viața este plină de surprize! Voi confirma acum, aici, pentru a nu lăsa loc de alte interpretări! Eu și soția mea Raluca nu mai formăm in cuplu de ceva timp, din păcate relațiile dintre noi s-au răcit, atât datorită distanței dintre noi, creată și din cauza jobului meu de antrenor, dar și pentru că nu o mai recunosc deloc pe femeia care mi-a stat alături timp de 14 ani de căsnicie! Soția mea este schimbată radical. A decis să o ia pe un alt drum, pe care va merge singură de-acum încolo. Libertatea pe care i-am oferit-o mereu s-a întors cumva împotriva noastră. Din respect pentru copiii noștri, nu vă pot oferi prea multe detalii, cu atât mai mult cu cât am depus deja actele pentru divorț la Curtea de Apel din Dubai”
Walter Zenga