Ce face Mukinka Chibanga cu banii câștigați la iUmor. Soția nu i-a dat de ales, după ce a apărut la Antena 1

de: Madalina Moraru
20 12. 2019

Mukinka Chibanga a devenit marele câștigător al sezonului 7, de la iUmor, iar cursa a fost una strânsă. Acesta a plecat acasă cu suma fabuloasă de 20.000 de euro, după ce a triumfat în emisiunea de la Antena. A dezvăluit de curând ce a făcut cu banii din premiu, pentru că apariția din show-ul jurizat de Mihai Bendeac, Delia și Cheloo i-a adus și foarte multă faimă, în țara noastră.

Ce face Mukinka Chibanga cu banii câștigați la iUmor

Mukinka este un tânăr cu origini africane care le-a prezentat atât juraților, cât și telespectatorilor un număr original de stand-up, în care a vorbit foarte deschis despre adaptarea la tradițiile și obiceiurile din România. A fost un moment apreciat foarte tare, motiv pentru care a și plecat acasă cu cei 20.000 de euro oferiți ca premiu. În finala de la iUmor au fost 12 concurenți, dar cel care a devenit marele câștigător, cu doar câteva zile în urmă, a fost Mukinka Chibanga.

S-a aflat ce a făcut câștigătorul sezonului din 2019 al iUmor cu banii din premiu

„Oamenii au început să mă recunoască pe stradă chiar dacă merg în alte orașe în România. E interesant, dar și ciudat pentru că eu nu cred că sunt o persoană specială, ci un om normal. Mereu mă întreb de ce vor oamenii poze cu mine pentru că nu sunt o vedetă. Dar în rest, viața mea e perfect normală.”, povestește Mukinka, despre celebritatea sa proaspăt căpătată.

Soția nu i-a dat de ales, după apariția pe Antena 1

Mukinka le-a dat tuturor și cea mai frumoasă veste, înainte de Crăciun. Tânărul comediant a dezvăluit că urmează să devină tătic, dar și că soția lui va aduce pe lume o fetiță, în luna ianuarie, din 2020. Începutul anului viitor va fi unul cât se poate de plin pentru concurentul devenit câștigător în sezonul 7, și care i-a făcut pe jurați să râdă cu lacrimi și să reacționeze într-un mod hilar.

„Atât eu cât și soția mea gândim pe termen lung. Eu chiar am întrebat-o: «Și dacă voi câștiga, ce facem cu banii?» Am hotărât să punem banii deoparte, avem și o casă și am vrea să terminăm cu toate achizițiile, dar mai ales pentru fetița noastră care urmează să se nască în ianuarie.”, a mai dezvăluit câștigătorul de la iUmor, potrivit click.ro.