Ce face fiul lui Florin Piersic în timp ce actorul se află în spital. Mulți se așteptau să fie lângă tatăl său, unde s-a pozat Piersic Jr.

de: Corina Oprea
08 05. 2024

Florin Piersic se află în spital, sub stricta supraveghere a medicilor, pentru că starea lui este una extrem de fragilă. Îi sunt alături toți cei dragi, prieteni și familie, dar se pare că tocmai fiul său este departe de el. Unde își petrece timpul Florin Piersic Jr., în timp ce actorul se află pe patul de spital.

De ce lipsește de la spital fiul lui Florin Piersic

Florin Piersic traversează cea mai grea perioadă a vieții sale, după ce problemele de sănătate și-au spus serios cuvântul. Actorul a ajuns pe patul de spital, iar starea lui este extrem de fragilă, motiv pentru care rămâne sub supravegherea specialiștilor.

Inițial a fost internat la Cluj, dar familia a decis transferul său la București. Marele actor este acum la Matei Balș, unde se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” și îi sunt făcute investigații amănunțite.

Cei dragi îi sunt alături, la fel și prietenii și colegii de breaslă, dar se pare că fiul său este prea ocupat să fie alături de el. Florin Piersic Jr. lipsește cu desăvârșire, pentru că se află departe de marele actor, care a ajuns în Capitală seara trecută.

De pe rețelele de socializare aflăm că fiul maestrului este în Bacău. Acesta a publicat o imagine însoțită de o descriere din care reiese că voia să găsească un aeroport în zonă, semn că ar putea, totuși, să zboare spre București.

„Eu, încercând să îmi dau seama dacă există un aeroport în Bacău 🤔 #dilema #romanianpsycho”, este mesajul transmis de actor.

Medicii, decizie radicală pentru Florin Piersic

Doctorul Horia Roşianu, de la Institutul Inimii din Cluj Napoca, a declarat că actorul suferise de septicemie, o afecțiune gravă caracterizată prin prezența bacteriilor în sânge, fapt ce implica un tratament antibiotic puternic.

Situația actorului era mai dificilă decât o infecție generalizată. Florin Piersic prezenta două componente protetice în corpul său: o proteză de genunchi și un stimulator cardiac. Aceste dispozitive, deși esențiale pentru funcționarea sa normală, au devenit, în acest caz, focare secundare de infecție.

Doctorul Roșianu a explicat că materialele protetice sunt susceptibile la infecții severe, deoarece nu beneficiază de un sistem imunitar propriu. Astfel, bacteriile pot coloniza aceste zone și pot deveni rezistente la tratamentul antibiotic, compromițând în continuare starea de sănătate a pacientului.

Astfel, pentru a permite tratamentului antibiotic să acționeze eficient împotriva bacteriilor care au determinat septicemia, este necesară extragerea tuturor materialelor protetice. În cazul lui Florin Piersic, acest lucru ar fi implicat îndepărtarea protezei de genunchi și a stimulatorului cardiac, care, din nefericire, s-au infectat și ele.

Doctorul Roșianu a subliniat că situația era una dificilă și că era necesară colaborarea între specialiști pentru a rezolva cu succes această problemă medicală complexă.

”În noaptea de vineri spre sâmbătă, ne-am întors în ţară ca familie, sâmbătă dimineaţa, împreună cu domnul manager, împreună cu domnul doctor Ştef, şeful terapiei intensive, împreună cu un coleg ortoped de la Spitalul Militar şi cu alţi colegi din cardiologie, făcând  o şedinţă de lucru multidisciplinară, i-am făcut o vizită amănunţită domnului Florin Piersic şi concluzia noastră a fost foarte clară trebuie îndepărtate focarele secundare de infecţie, proteza de genunchi şi / sau sondele şi stimulatorul cardiac.  Ambele ar trebui îndepărtate ca să poţi rezolva problema infecţiei septicenice”, a explicat medicul de la Institutul Inimii.