Ce face fata lui Mircea Geoană în SUA. Ana a luat o decizie neașteptată acum 3 ani

Ce face fata lui Mircea Geoană în SUA. Ana a luat o decizie neașteptată acum 3 ani
Ce face fata lui Mircea Geoana in SUA. Ana a luat o decizie neasteptata acum 3 ani

Mircea Geoană este unul dintre cei mai cunoscuți politicieni din România. Fostul președinte al Senatului României este extrem de mândru de fiica sa de 26 de ani, o tânără cu o profesie impresionantă. Cu ce se ocupă Ana Geoană în Statele Unite ale Americii. Cum îi ajută pe oameni să trăiască mai bine și mai sănătos.

Ce meserie are Ana, fiica lui Mircea Geoană

Mircea Geoană se poate lăuda că are o fiică de nota 10. Deși nu a îmbrățișat cariera politică precum celebrul ei tată, frumoasa Ana are o meserie de lăudat. Tânăra de 26 de ani este stabilită în Statele Unite ale Americii, acolo unde lucrează ca nutriționist holistic.

Mai pe scurt, fiica lui Mircea Geoană îi sfătuiește pe americani ce trebuie să facă pentru a adopta un stil de viață sănătos, energic și plin de vitalitate. Ana Geoană susține că oamenii se pot vindeca printr-o aliementație sănătoasă.

Ana Geoană a studiat comunicare și inginerie la prestigioasa Universitate Pennsylvania din Statele Unite ale Americii, aceasta fiind una dintre cele 8 facultăți din Ivy League.

Din cauza eforturilor prea mari și a programului încărcat, Ana Geoană și-a dat seama, acum 3 ani, cât de mult te poate afecta un stil de viață nesănătos.

„Este foarte important să îţi trăieşti emoţiile!”

În 2019, fiica politicianului Mircea Geoană a descoperit nutriţia holistică, iar viaţa ei s-a schimbat.  Astăzi, Ana trăieşte în Los Angeles şi a lansat platforma Linea prin care speră să schimbe vieţile a mii de oameni.

Ana Geoană s-a înscris la Institul de Nutriţie din New York, a început să facă sport, iar rezultatele s-au văzut aproape imediat.

„Am început acest proiect dintr-o experienţă personală. Eram la un serviciu la care lucram ore foarte lungi, foarte inflexibil şi nu mă simţeam eu bine în pielea mea. De aici a început curiozitatea mea, ce aş putea face să mă simt mai bine? Mă îngrăşasem, eram balonată, mă trezeam obosită.

Cred că cea mai mare greşeală pe care o facem noi astăzi este că nu ne ascultăm corpul. Dacă suntem obosiţi, tragem de noi, dacă suntem supăraţi, încercăm să nu fim supăraţi, să nu simţim sentimente negative.

Este foarte important să îţi trăieşti emoţiile şi să-ţi asculţi corpul, altfel nu vei ajunge niciodată la sănătate, poţi să mănânci cât spanac vrei.”, a declarat Ana, fiica lui Mircea Geoană, potrivit celor de la Antena 3.

Fiica lui Mircea Geoană este de părere că echilibrul este important într-un stil de viață sănătos. De asemenea, tânăra recomandă meditația, sportul, odihna și o alimentație corectă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI