Ce face Andra, de când începe Românii au Talent. Soția lui Măruță a dezvăluit ce se întâmplă în spatele show-ului de la PRO TV
În mai puțin de o săptămână revine la Pro TV un nou sezon din ”Românii au Talent”, mai exact sezonul zece. Din juriu, în continuare, va face parte și îndrăgita solistă, Andra. Foarte multă lume și-a dorit să afle ce se întâmplă în culisele show-ului, acolo unde camerele nu ajung.
Ce face Andra, de când începe Românii au Talent
În acest an, show-ul ”Românii au talent”aduce #un10perfect. Cea mai iubită emisiune de divertisment revine din 7 februarie. Și în acest an, românii vor avea parte de momente neașteptate, de talente nemaivăzute și de golden buzz-uri memorabile. Andi Moisescu, Andra, Mihai Petre și Florin Călinescu sunt pregătiți să fie uimiți de diversitatea reprezentațiilor, iar Smiley și Pavel Bartoș vor fi, ca de fiecare dată, în culise și îi vor susține pe concurenți.
În acest sezon aniversar, fiecare jurat și cei doi prezentatori vor avea dreptul de a apăsa de două ori butonul auriu pentru momentele care reușesc să îi impresioneze și să îi convingă că merită să ajungă direct în semifinale! Cei mai buni 10 concurenți vor fi recompensați pentru performanțele lor incredibile cu un loc asigurat în semifinalele emisiunii.
Smiley și Pavel Bartoș sunt convinși că cei de acasă vor avea parte de un spectacol de 10:
”Este un sezon spectaculos cu numere noi și foarte neobișnuite. Ne mirăm cum de vin încontinuu atâtatea talente. Anul acesta au venit mai multe ca oricând. Chiar și 10 golden buzz-uri au fost prea puține.”
Noul sezon le va prezenta telespectatorilor talente inedite și promite să aducă în casele românilor bucurie și energie în fiecare vineri, începând din 7 februarie, de la 20:30.
Într-un interviu acordat colegilor de la Click!, Andra a vorbit despre noul sezon, despre așteptări, despre ce face până la începerea show-ului și despre ce se întâmplă în culisele celui mai îndrăgit show de televiziune, din ultimii 10 ani.
”Îmi place când reușim să dăm o fugă la munte toți patru, să ne plimbăm, să ne bucurăm de zăpadă, dar și de o ciocolată caldă într-o cabană. Din păcate, anul acesta nu am avut zăpadă în București, cel puțin deocamdată, așa că la munte am simțit mai mult bucuria sezonului..
Îmi place să vin pregătită pentru orice. Mă așez la pupitru și las concurenții să mă surprindă. În al zecelea sezon aș putea spune că ei știu ce așteptări are juriul, dar și ce uimește sau impresionează publicul, așa că vin foarte pregătiți. Nu vin neapărat cu un anumit tip de număr, dar cu siguranță oferă un spectacol la nivel înalt. Va fi o plăcere să îi urmăriți.”, le-a spus Andra celor de la Click!
Soția lui Măruță a dezvăluit ce se întâmplă în spatele show-ului de la PRO TV
”Ce n-am văzut pe scena aceasta în acești ani! Au fost momente care mi-au dat palpitații, de exemplu când un motociclist a făcut acrobații pe scenă, dar și un moment delicat, când unui acrobat nu i-a ieșit un exercițiu și numai un miracol a făcut ca el să nu se accidenteze grav. Mi se taie respirația și acum, când mă gândesc.”, mai povestit artista.