Ce este umblarea cu pască, obiceiul din a doua zi de Paşte de care puţini credincioşi mai ştiu. Aduce belşug în casă
Ce este umblarea cu pască? Acest obicei are loc în Lunea Albă, cunoscută și drept a doua zi de Paște, însă mulți credincioși au uitat sau nu au știut niciodată de această tradiție veche. Totuși, mai există oameni care respectă acest obicei cu sfințenie și în Lunea Albă se pregătesc așa cum se cuvine pentru a avea belșug în casă și noroc tot anul. Iată despre ce este vorba și ce ar trebui să faci.
Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox. De această sărbătoare sunt legate multe tradiții și obiceiuri care se țin până în ziua de astăzi, mai ales în zona rurală.
În Lunea Albă se obișnuiește tradiția stropirii cu apă. Se spune că o fată de origini evreiești a leșinat atunci când a auzit că Hristos a Înviat. Ea a fost trezită de niște tineri care au stropit-o cu apă.
Obiceiul este păstrat și astăzi, iar în Transilvania, tinerii au înlocuit apa cu parfum. Ei merg la fetele pe care le curtează și le stropesc cu parfum, într-un ritual inofensiv și simbolic. Trei zile mai târziu, fetele merg acasă la băieți ca să își ia revanșa.
În această zi este bine să stropești casa cu agheasmă și să îți cinstești rudele. În unele regiuni, există obiceiul de a merge cu „udatul” și tradiția umblatului cu pasc pentru vestirea Învierii (umblarea cu pască).
Această Săptămână se numește Săptămâna Luminată și vine cu câteva restricții pentru credincioși. Se spune că în această perioadă, raiul este deschis, iar iadul închis. Raiul rămâne deschis de la înviere până în Duminica Tomei.
Săptămâna luminată anul acesta este de pe 6 mai până pe 12 mai. În primele zile, credincioșii nu au voie să spele, să facă curățenie sau treburi casnice. Acestea se fac doar miercuri, joi și sâmbătă.
Ce este umblarea cu pască, obiceiul din a doua zi de Paşte de care puţini credincioşi mai ştiu
În Lunea Albă, există un obicei care se numește umblarea cu pască. Această tradiție se referă la vizitarea rudelor apropiate pentru a le da de veste despre Învierea lui Iisus.
În a doua zi de Paște, finii merg la nași cu colaci, ouă roșii și pască, iar copiii merg la părinți. Se face acest lucru pentru a vesti Învierea Domnului și este o tradiție foarte veche, de aceea mulți credincioși nu știu despre ea și sunt puține locuri în care mai este respectată.
La sate, oamenii mențin tradiția și merg la vecini cu aceste bunătăți de Paște. Este o zi de mare bucurie în care toți trebuie să dea de veste cunoscuților că Hristos a Înviat.
Se spune că acest obicei îți aduce belșugul în casă, prosperitate și noroc pentru tot restul anului.