Ce este obligat Prinţul Harry să facă în faţa Camillei. Cei doi nu se înţeleg deloc

de: Ana Chivu
14 09. 2022

Prințul Harry este obligat să facă un anumit lucru după ce tatăl său a devenit Rege și soția sa Regina consoartă. Cei doi nu au o relație strânsă și nepotul regretatei Regine Elisabeta a II-a trebuie astfel să își calce pe inimă de fiecare dată. Charles a fost proclamat Rege al Marii Britanii într-o ceremonie uriașă în data de 10 septembrie, moment din care fiul cel mic va trebui să respecte o serie de reguli care nu îi vor fi deloc pe plac.

Prințul Harry, obligații față de Regina consoartă Camilla: ce trebuie să facă acesta?

Charles al III-lea a fost proclamat Rege al Marii Britanii în cadrul unei ceremonii în data de 10 septembrie. Camilla Parker Bowles a devenit astfel Regină consoartă. Schimbarea titlurilor aduce și o serie de reguli care nu îi vor fi deloc pe plac Prințului Harry care nu are o relație bună cu partenera tatălui său. Mai exact, fiul cel mic al moștenitorului tronului va trebui să se încline în fața mamei sale vitrege.

„Familia va trebui acum să se încline sau să facă o reverență în fața Regelui și a Reginei consoartă Camilla”, a precizat o sursă pentru Page Six.

Concret, Ducele de Sussex va trebui să se încline în fața mamei sale vitrege și a tatălui lui. Sursa citată a mai subliniat că soțul lui Meghan Markle nu se află în relații bune cu femeia cu care s-a iubit Regele Charles al III-lea în timpul căsătoriei cu Prințesa Diana.

,,Deja ne este foarte dor de tine, nu doar nouă, ci întregii lumi”

Prințul Harry este vizibil afectat de decesul bunicii sale. Acesta a precizat că îi va fi mereu recunoscător pentru toate sfaturile oferite de-a lungul timpului.

Cel din urmă a lăudat-o mai apoi pe bunica sa pentru grația, demnitatea și angajamentul față de datorie, precizând că aceasta a fost admirată şi respectată de întregul mapamond.

„Buni, deşi această despărţire finală ne aduce o mare tristeţe, sunt veşnic recunoscător pentru toate primele noastre întâlniri – de la cele mai vechi amintiri din copilărie cu tine la prima întâlnire cu tine în calitate de comandant-suprem, până la primul moment în care te-ai întâlnit cu scumpa mea soţie şi ţi-ai îmbrăţişat iubiţii strănepoţi”, a declarat Prințul Harry.

„Preţuiesc aceste momente împărtăşite cu tine, precum şi multe alte momente speciale. Deja ne este foarte dor de tine, nu doar nouă, ci întregii lumi”, a mai adăugat Ducele de Sussex, potrivit Reuters.