Ce este aurul comestibil, de fapt. Secretul lui s-a aflat: cât de sănătos e pentru corpul uman
Din ce în ce mai mulţi cofetari folosesc pentru decorarea torturilor şi prăjiturilor aur comestibil. Secretul lui s-a aflat abia acum: ce este, de fapt, şi cât de sănătos e pentru corpul uman.
Totul despre aurul comestibil
Pentru a da un plus de eleganţă şi valoare torturilor sau prăjiturilor, mulţi cofetari apelează la un produs de lux. Este vorba despre aurul comestibil. Secretul acestuia a fost aflat: ce este, de fapt detaliul care transformă orice preparat banal într-unul cu totul special. Conform specialiştilor, acest tip de aur a fost autorizat de Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Ameriii ca aditiv alimentar -E-175, în 2016.
Pentru a evita orice fel de pericol pentru sănătatea consumatorilor, acesta trebuie neapărat să fie pur. Foiţa cu o grosime de 0,13 microni este, de fapt, aur de 24 de karate. Desigur, mulţi s-au întrebat de-a lungul timpului cât de sănătos este acest produs pentru corpul uman.
Conform experţilor, nu există pericole pentru organism în urma consumului de aur pur. Un alt lucru precizat de aceştia este faptul că nu aduce nici beneficii nutriţionale.
Obiceiul nu este unul nou, însă. În Evul Mediu, cei mai bogaţi oameni se răsfăţau cu fructe poleite cu aur sau cu băuturi fine în care se punea pudră din acest metal preţios.
Cât a costat cel mai scump desert din lume
Deşi este o sumă la care mulţi români doar visează, cel mai scump desert din lume a fost o budincă de ciocolată acoperită cu… aur. Norocosul care a degustat prăjitura luxoasă a plătit aproape 35.000 de dolari. Budinca a fost realizată în Marea Britanie şi preparată cu blat de biscuiți Gioconda, jeleu de șampanie, infuzie de piersici, portocale și whisky.
Ceea ce a făcut ca acest desert să fie atât de preţios au fost frunzele din aur de 24 de karate şi un diamant de 2 karate. Pentru a pregăti prăjitura cu adevărat opulentă, cofetarii au muncit mai bine de două săptămâni. Rezultatul, aşa cum se poate vedea şi în galeria foto de mai sus, a fost unul spectaculos.