Ce documente îți cere preotul înainte de a-ți boteza copilul în biserică. Toți părinții trebuie să știe asta

de: Rosu Ioana
01 09. 2023

Sandra Alexiu, preşedinta Asociației Medicilor de Familie București, a distribuit o postare pe rețelele sociale, prin intermediul căreia își exprimă dezacordul față de cerințele primitive ale BOR, atunci când vine vorba de acte necesare înainte de botezul unui copil. Ce adeverință i-a fost solicitată pentru creștinare de către un pacient?

BOR ține pasul cu birocrația din România

Cererea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) de a obține o adeverință medicală pentru botezul copiilor a stârnit o adevărată dezbatere, alimentată de dezacordul unui medic de familie și de opinii împărțite în rândul populației.

Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie București, a exprimat dezacordul său față de această cerință și a pus sub semnul întrebării necesitatea acestei practici în contextul actual.

Potrivit politicii BOR, părinții care se pregătesc să-și boteze copilul trebuie să prezinte, pe lângă certificatul de naștere, o adeverință medicală, care să ateste că bebelușul este sănătos înainte de a fi băgat în cristelniță.

Argumentul oficial al BOR este că această măsură se aplică pentru a se asigura că botezul se desfășoară în condiții de siguranță maximă pentru copil și că aceasta ar ajuta la protejarea bebelușilor care sunt aduși spre creștinare, dar care ar putea fi vulnerabili din punct de vedere medical.

Cu toate acestea, această practică a fost pusă sub semnul întrebării de către Sandra Alexiu, care subliniază faptul că în 2023, într-o societate modernă și având la dispoziție tehnologie medicală de înaltă calitate, cererea unei adeverințe medicale pentru botez poate fi considerată o procedură primitivă.

Ea subliniază că părinții se consultă cu medicii de familie pentru a monitoriza sănătatea copiilor lor și că această cerință suplimentară poate fi considerată inutilă.

Cum explică BOR necesitatea acestei adeverințe?

Postarea specialistului a stârnit și opiniile contradictorii ale populației, unii dintre părinți susținând că cerința BOR este justificată pentru a evita orice incident medical în timpul botezului, în timp ce alții consideră că este o procedură inutilă și primitivă într-o lume modernă.

”Când credeam că le-am văzut pe toate, primesc solicitare de adeverință că un sugar e sănătos, ca să poată fi botezat… Am solicitat suportul legal. Am primit informația că așa e legea de la patriarhie și să fac bine sa respect legea, ca asa fac toți ceilalți medici, nu crâcnesc. Am primit și o adeverință drept exemplu, drept dovadă (lumească) de incompatibilitate a legii patriarhiei cu legile celelalte (GDPR). Semnat și cu Doamne ajută !

Mai urmează ca părintele să recomande pacienților să se mute la un medic de familie care e mai binevoitor cu adeverințele. Eu acum ce să fac, să ii recomand să schimbe preotul?! Cât e adânc e întipărită în ADN gena birocrației în țara asta?”, a scris pe pagina sa de Facebook, Sandra Alexiu.

Pentru a-și susține cerințele, BOR a reiterat că această măsură are rolul de a proteja sănătatea copiilor și a argumentat că apa folosită în botez este aceeași pentru toți copilașii, motiv pentru care, această cerință a fost implementată pentru a preveni riscurile potențiale pentru cei mici.

Apa în care sunt botezaţi copiii nu se schimbă de la un candidat la altul şi, din păcate, nu puţine sunt cazurile mamelor iresponsabile, care nu se prezintă cu cel mic în cabinetul pediatrului şi nu îi fac vaccinurile necesare.

Preoţii au recurs la această soluţie, de a cere o adeverinţă care să ateste că cel mic este apt pentru botez, pentru a-i proteja pe micuţii care sunt aduşi spre creştinare”, a menționat reprezentanți BOR.

Totodată, Sandra Alexiu a reamintit într-un comentariu la postarea sa, că în trecut, preoții susțineau că cei mici nu se îmbolnăvesc la botez, dar lucrurile între timp, pare că s-au schimbat.

„Până acum ceva timp când le spuneam să aibă grija la aglomerație și la apa prea rece, primeam replica „niciun copil nu se îmbolnăvește de la botez”! Aiurea, ce acolo nu zburau virusurile?Acum nu mai pot decât cu adeverințe?!”, a adăugat aceasta.