Ce conţine cafeaua de la automat, de fapt. E ieftină, dar nu merită să te pui în pericol
Mulți oameni aleg să bea cafea de la tonomat din lipsă de timp sau bani. Aceasta este accesibilă și în vizorul oamenilor care nu au timp să o servească acasă și nici nu au un buget prea mare pentru o cafea de calitate pe care o pot lua de la un local special. Din păcate pentru ei, specialiștii nu o recomandă deloc. Oamenii care au obiceiul să o consume riscă foarte multă. Ce conține ,,otrava la un leu”?
Ce conține cafeaua de la automat: specialiștii nu o recomandă
Majoritatea oamenilor consumă cafea mai ales la începutul zilei. Unii adoră să bea încă una la prânz, iar cei mai mulți o fac pe fugă în drumul spre locuința lor. Din păcate, din ce în ce mai puține persoane au timp să își prepare acasă băutura care să îi trezească.
De asemenea, bugetul nu îi mai lasă nici să achiziționeze una de calitate de la un local specializat, așa că automatele sunt cea mai bună alegere pentru ei. Astfel de aparate se află la tot pasul, mai ales în orașele mari. Cu toate astea, chiar românii care consumă des cafea de aici nu știu ce conține.
Producătorii au fost obligați recent să afișeze lista de ingrediente pe care le conțin băuturile comercializate la prețuri ieftine. De altfel, pe multe dintre ele scrie: „băutură pe bază de cafea” și nu „cafea” tocmai pentru că nu conțin boabe de cafea, ci nenumărate chimicale.
O simplă cafea cu lapte care se vinde la orice automat conține: apă, zahăr, pudră de lapte (lapte praf semidegresat 1,5%, zer praf, lactoză), cafea solubilă (3,3%) și urme de soia. Aceleași ingrediente găsim și în espresso machiatto, o cafea cu lapte cu o concentrație mai mare de cafea. În timpul acesta, cappuccino are un agent de îngroșare pe lângă celelalte ingrediente menționate. Acesta se numește carboximetilceluloza și se folosește și la fabricarea hârtiei.
Riscuri uriașe pentru consumatori
Oamenii care consumă des astfel de băuturi ieftine și rapide trebuie să țină cont de faptul că multe dintre aparate folosesc o cafea solubilă pentru prepararea băuturilor, nu boabe prăjite de cafea sau cafea măcinată.
Un espresso are 100 mg de cofeină, dar se absoarbe în organism de cinci ori mai greu decât cofeina normală. De asemenea, există studii care au stabilit că această cafea de la automat duce în timp la boli de rinichi. Este recomandată o cafea făcută în casă sau un ceai negru ori din alte plante.