Ce conțin, de fapt, microbii. Descoperirea care ar putea schimba toate studiile viitoare

De la an la an, volumul de informații pe care îl deține omenirea crește semnificativ, astfel încât, apare următoarea întrebare: cum ne asigurăm că aceste informații vor putea fi păstrate pe o perioadă îndelungată de acum înainte? Vorbim de secole sau poate chiar milenii. Un specialist vine cu o idee care ți s-ar putea părea incredibilă. Cum ar fi ca, la fel cum salvăm documentele în pc-uri, să putem „depozita“ lucrările de artă în genele unei bacterii care trăieşte în apele saline?

ADN-ul microbilor – o „capsulă a informațiilor“ pentru generații

Într-un articol publicat recent, artistul Joe Davis de la Universitatea Harvard propune stocarea artei în codul genetic al bacteriilor. De menționat că el nu este primul care a luat în calcul înmagazinarea informațiilor în ADN. În urmă cu trei ani, Microsoft anunța demararea unui proiect asemănător.

Există o serie de ajantaje foarte importante, care fac ca cercetările în această direcție să fie legitimate. Un prim beneficiu ar fi faptul că o cantitate foarte mare de informații ar putea fi stocată într-un spațiu mic. Un alt motiv pentru care acest format se dovedește extrem de stabil, este faptul că informațiile pot fi păstrate astfel pentru mii de ani.

Informaţiile introduse în bacterii şi-au păstrat integritatea

În acest scop, artistul a sugerat utilizarea bacteriilor din specia Halobacterium salinarum, din simplul raționament că ele se dezvoltă în medii saline, de unde rezultă ca au o bună capacitate de adaptare la medii diferite.

Astfel că, atunci când se află într-un mediu cu salinitate extremă, bacteriile din specia menționată anterior își stopează funcțiile și le repornesc în momentul în care condițiile devin propice. În contrast cu unităţile de stocare „tradiţionale“, aceste bacterii își pot repara singure codul genetic când sunt expuse la radiaţii.

Pentru a proba această ipoteză, Joe Davis a solicitat sprijinul unei echipe de biologi care a convertit o lucrare a artistului într-un set de coordonate spaţiale, ce au fost inserate ulterior în codul unor bacterii. Informaţiile introduse şi-au păstrat integritatea, cu toate că bacteriile au trecut de câteva ori prin procesul de diviziune.