Ce au pățit turiștii din Grecia din cauza caniculei. Este fără precedent ce se întâmplă în acest an
În ciuda temperaturilor exagerate din Grecia, manifestate pe fondul valului de căldură Cerberus, localurile turistice au fost pline de călători. Nu toți au putut să facă față caniculei, însă. Multe persoane au ajuns să fie transportate la spital, din cauza valorilor termice de peste 40 de grade Celsius.
Mai mulți turiști din Grecia, transportați la spital din cauza căldurii
Meteorologii au anunțat caniculă intensă în statele europene, inclusiv pentru săptămâna viitoare. Valul de căldură Cerberus a făcut ravagii în mai multe țări, printre care și Grecia. Temperaturile ridicate nu au reprezentat un impediment pentru turiștii care aveau organizate concedii în regiune.
În ciuda temperaturilor resimțite de peste 40 de grade Celsius în Grecia, turiștii au luat cu asalt plajele, precum și localurile. Sute de oameni au stat la coadă, în căldura dogoritoare, pentru a vizita Acropola Atenei. Mai multe persoane au ajuns la spital.
Autoritățile elene au fost nevoite să intervină în numeroase cazuri în care turiștii nu au mai putut să facă față temperaturilor caniculare. Salvatorii au transportat la instituții medicale unele persoane ca măsură de precauție, după ce au fost emise coduri roșii de căldură.
După incidentele cu pricina, autoritățile au decis să închidă porțile monumentului de la Atena între orele prânzului și seara. Presa elenă a notat că temperaturile raportate în mai multe regiuni ale țării sunt pur și simplu „mortale”. Estimările specialiștilor nu sunt deloc pozitive.
Ce fenomene au anunțat meteorologii pentru săptămâna viitoare, în Europa
După valul de căldură Cerberus, urmează un al doilea, care se va extinde pentru circa două săptămâni. Bologna, Florența și Roma sunt doar câteva dintre zonele ce vor fi afectate de temperaturi ce vor atinge valori de peste 40 de grade Celsius.
Oamenii au fost avertizați să se pregătească din timp pentru căldura extremă ce va fi resimțită în Europa. Autoritățile din Grecia iau măsuri pentru a se proteja de incendii de vegetație. Aceleași fenomene ar putea să aibă loc și în Croația.
Temperaturile vor depăși 40 de grade Celsius și în Marea Britanie, unde locuitorii încearcă din răsputeri să se răcorească. Turiștii sunt epuizați de călătoriile pe vreme de caniculă. Și în Spania, valorile termice ale solului depășesc 60 de grade Celsius.
La momentul redactării acestui material, România se află sub avertizare de cod galben de caniculă. Valul de căldură va persista în unele regiuni din țară, după care se va extinde, aducând temperaturi foarte ridicate și duminică, 16 iulie.