Ce au pățit Neti Sandu și nepoata sa în vacanța din America: „Nu avem nimic pentru tine aici”
Neti Sandu a mers, pentru prima dată, în America. Astrologul a vorbit despre toată experiența, dar și despre un episod care a marcat-o complet și pe care nu îl va uita. A trăit din plin visul american împreună cu nepoata ei, dar au fost și într-o situație din care nu știau cum să scape și care le-a schimbat complet părerea despre SUA.
Ce a pățit Neti Sandu în America
Neti Sandu a fost în vacanță în SUA, acolo unde a trăit experiențe minunate, dar si momente în care voia să ajungă cât mai repede acasă. Invitată la emisiunea lui Măruță, alături de nepoata ei, Alice Kapelovies, a vorbit despre cum a fost vacanța care spera să îi lase numai amintiri plăcute și să o facă să revină pe meleaguri americane.
I-a plăcut, însă, concertul la care a mers și unde s-a distrat de minune.
„Am fost la concert la Usher. Am fost în Las Vegas cu elicopterul. Aveam o emoție, dar am zis că vreau să stau în față. După aceea am zburat la New York, am vizitat WD. Am văzut și Casa Albă, dar departe. Ne-am plimbat cu metroul, cu trenul, cu toate”, a declarat Neti.
Pe lângă plimbările făcute prin tot felul de locații la care românii încă visează, cele două au întâlnit și altfel de situații sau ”mirosuri ciudate”. Nepoata ei a vorbit despre momentul în care și-a dat seama că oamenii de acolo nu sunt tocmai primitori cu turiștii, ci sunt destul de rasiști cu cei care nu arată la fel ca ei, lucru ce a dezamăgit-o complet.
„Nu, chiar nu, este frumos și acolo dar avem atâtea locuri minunate în România. Oricum, mi s-a întâmplat ceva care m-a lăsat..mască. Trecusem pe lângă un pub și se auzea muzică pe gustul meu, și am intrat, am zis, intru până la baie să văd și eu cum e atmosfera.
Am intrat și erau doar persoane de culoare, s-au întors toți de parcă eram un intrus. Cineva mi-a spus ”Cu ce te ajutăm?”, iar eu am spus că merg până la baie, dar pot cumpăra ceva de acolo, un suc de la bar, ca să nu fie problemă. Și de la bar mi s-a spus ”Nu avem nimic pentru tine aici”, eu eram singura care nu era de culoare de acolo, deși eram bronzată. M-au dezamăgit oamenii cred..”, a dezvăluit Alice.
Neti Sandu nu se mai întoarce în America
Întrebată dacă își face astrograma înainte de a pleca într-o vacanță, Neti Sandu a explicat că știe cum vor fi lucrurile dinainte. Când citește în stele, își face o idee despre o bună perioadă de timp. De data aceasta a știut că va trăi o aventură și așa a și fost.
Cătălin Măruță a vrut să știe dacă Neti ar mai repeta experiența în America și chiar dacă aceasta și-ar dori să se mute acolo, iar ambele răspunsuri au fost negative. Vedeta spune că prețurile au fost mult prea mari în SUA, în timp ce în New York nu s-a simțit confortabil din cauza mirosurilor de substanțe interzise sau felului în care se îmbrăcau oamenii pe stradă.
„Nu m-aș mai duce. E totul foarte, foarte scump, plătești taxe peste tot. Niciodată, nu m-aș regăsi. M-aș chinui, să mă duc de bunăvoie acolo, clar nu. În New York nu mi-a plăcut mirosul, sunt magazine cu diverse ierburi, mai e și umiditatea. Mirosul ăla e groaznic. Noi ne-am îmbrăcat colorat și veneau să ne spună oamenii că le place mult cum suntem îmbrăcate. Femeile merg în colanți și niște benzi în jurul pieptului, adică topuri foarte scurte, ori cizme de piele, bustiere și pantaloni scurți, așa se îmbracă lumea acolo”, a adăugat celebrul astrolog.