Ce au făcut Prințul Harry și Meghan Markle de 6 ori în doar un an. Unii ar spune că sunt prea panicați

de: Năstase Mirabela
25 07. 2022

Ce au făcut prințul Harry și Meghan Markle de 6 ori în numai un an. Viața celor doi s-a schimbat radical de când au ales să se mute în SUA și să renunțe la îndatoririle regale. Ducele și ducesa de Sussex s-au mutat în conacul lor Montecito, Santa Barbara, California, în iulie 2020, împreună cu fiul lor, Archie, și tot acolo s-a născut și Lilibeth, mezina familiei.

Ce au făcut Prințul Harry și Meghan Markle de 6 ori în doar un an

Harry și Meghan duc o viață total schimbat de când au părăsit Familia Regală. Se pare că doar în luna mai a acestui an cei doi s-au confruntat cu două incidente în care au fost declanșate alarmele de securitate la reședința lor din California. Mai exact, șase astfel de apeluri în doar un an.

Recent, prințul Harry și Meghan Markle s-au confruntat cu doi intruși care au declanșat alarmele de securitate la reședința din Montecito, iar ambele evenimente au avut loc la mai puțin de două săptămâni unul față de celălalt. Ducii de Sussex se aflau la conacul lor de 14 milioane de dolari în momentul declanșării alarmelor, iar acasă se aflau și cei doi copii ai lor, Archie, în vârstă de 2 ani și Lilibet, în vârstă de un an.

Astfel, poliția din Santa Barbara a fost trimisă la domiciliul cuplului la data de 19 mai, ora 17:44, tot în aceeași zi în care ducii de Sussex aniversau 4 ani de căsnicie. 12 zile mai târziu, pe data de 31 mai, cu numai câteva ore înainte ca cei doi să se îmbarce într-un avion privat și să călătorească în Marea Britanie, un alt intrus a declanșat o nouă alarmă de securitate.

Două intrări prin efracție la reședința ducilor de Sussex

Acele intrări prin efracție au fost caracterizate de poliție ca fiind „circumstanțe suspecte”, iar oamenii legii au declanșat o anchetă în acest sens.

Conform presei de peste Ocean, autoritățile din Santa Barbara au înregistrat șase astfel de apeluri de la domiciliul ducilor de Sussex în ultimul an. Iar vestea despre problemele lor apare în aceeași perioadă în care prințul Harry a câștigat cererea de a depune o acțiune la Înalta Curte împotriva guvernului britanic pentru nivelul de securitate ce i s-a asigurat pe parcursul șederii în Regatul Unit. El a decis atunci să acționeze în instanță după ce nu i-a fost permis să plătească pentru a fi protejat de poliție.

De precizat este că în luna februarie a anului 2020, Comitetul Executiv pentru Protecția Regalității și a Persoanelor Publice (RAVEC) a decis că ducele de Sussex nu va mai avea parte de „același grad” de protecție ca și până atunci, odată ce a renunțat la îndatoririle regale. Echipa juridică a ducelui de Sussex susține însă că măsurile stabilite de către reprezentanții RAVEC și anunțate printr-o scrisoare, sunt invalide, pe motiv de „lipsă de echitate”.