Ce are de gând să facă Oana Sârbu de ziua ei de naștere. ”Mie mi-e bine singură”

de: Alexandra Chivu
13 05. 2020

Oana Sârbu a alunecat pe panta scrierilor și a lecturilor, și mărturisește că în cele două luni de izolare și-a revăzut întreaga viață, cu ce a fost bun și spectaculos. Astăzi e ziua ei, iar situația din lume nu o lasă să petreacă în aer liber. Cu toate acestea, are un plan măreț.

Ce are de gând să facă Oana Sârbu de ziua ei de naștere

Ce a fost până acum descrie ca neașteptat și șocant, declarând că nici în prezent nu realizează cum a fost posibil așa ceva. Cu toate acestea, dacă a fost nevoită să stea în casă, s-a supus, astfel că s-a obișnuit cu solitudinea, cu care face casă bună, a dezvăluit pentru Click.

„Stiu să creez ambianţe ZEN, confort din lumini, aroma terapie, muzică, aranjamente florale, nimic nu mă umple mai tare de bucurie decât liniştea, calmul, mai ales pe străzile Bucureştiului sufocat, în toate zilele. Pentru mine e mai mult decât minunat să pot citi mai mult, să ascult muzica ce-mi place, să mă ocup de casă, chiar dacă mai puţin suport treburile casnice, îmi sunt tare nesuferite, mi se par”, a povestit Oana Sârbu.

 

View this post on Instagram

 

#covermadredeus #?? #spring#flowers#love

A post shared by oana sirbu (@oanamadalinasirbu) on

Pe lângă scriere și lecturat, ori diferite proiecte care au ținut-o legată de lumea reflectoarelor, artista a spus că, în aceste două luni, și-a revăzut întreaga viață, cu alegerile și oamenii pe care i-a întâlnit. Și-a reconsiderat ”greșelile”, iar trecerea de acum ceva timp, ”într-un prefix al vieții, s-a petrecut cu un cumul de emoții și energii pe care nu credeam să le trăiesc vreodată”.

„Sunt un om norocos”

„Mi-am revăzut întreaga viaţă, cu ce a fost bun, spectaculos, fulminant, şi cu alegerile mele sau oamenii pe care i-am întâlnit, mi-am revăzut copilăria, mai ales că am pierdut două persoane apropiate în familie, în ultimele două luni, de care era legată întreaga mea viaţă. Mi-am reconsiderat “greşelile”, dar, n-au fost multe, sunt un om norocos, teribil! “Lumea basmelor” în care trăiesc e cea mai potrivită pentru mine! E evadarea mea!”, a declarat Oana Sârbu.

A venit ziua ei, azi, 13 mai, când a împlinit 52 de ani. În plan are să facă un live cu prietenii, pe Facebook sau Instagram. Cert este că va bea șampanie sau prosecco, băuturile ei preferate.