Ce ar trebui să faci cu banii când e inflația mare. În niciun caz nu trebuie să îi ții cash sau în valută
Prețurile în creștere pentru bunuri și servicii ne determină să intrăm în banii pe care i-am economisit până acum. Cum nu există o modalitate prin care să evităm inflația, analiștii financiari ne dezvăluie care sunt cele mai bune metode prin care ne putem proteja investițiile în 2022. În niciun caz nu trebuie să ținem banii cash sau în valută.
Ce să faci cu banii, dacă inflația este mare
La nivel mondial este jale. Marea Britanie a anunțat deja că se confruntă cu cea mai mare rată a inflației din ultimele trei decenii (5,4%). Peste Ocean, în SUA, prețul bunurilor și serviciilor a continuat să crească cu un ritm nemaiîntâlnit în ultimii ani, ajungând la 7%. În UE sunt țări care au înregistrat o inflație ce depășește pragul psihologic de 10%: Estonia (12%) și Lituania (10,7%). Cu o rată sub 10%, România este și ea în plutonul statelor cu inflație în creștere, situându-se pe locul al șaselea.
„În România, inflația va fi în continuare „mai mare decât în ultimii 5-8 ani. Vom vedea o rată a inflației care va merge spre 10%. Dacă va depăși acest prag psihologic cu două cifre vom vedea, dar cu siguranță vremurile în care aveam o rată a inflației de 1-2% au apus”, a spus Alexandra Smedoiu, președinta CFA România, asociația analiștilor financiari certificați internațional, pentru Panorama.
De ce să ții economiile la bancă
Deși se preconizează o inflație mare, țara noastră nu va ajunge la nivelul din perioada anilor ’90, cea mai neagră perioadă inflaționistă din istoria post-decembristă a României, susțin analiștii financiari Dragoș Cabat și Adrian Bența. Din moment ce ritmul în care cresc prețurile pentru bunuri și servicii îl depășește pe cel în care se majorează salariile, mulți români se întreabă cum și-ar putea proteja mai bine banii și economiile. Experții recomandă ca, pe parcursul perioadelor inflaționiste, banii să nu fie ținuți cash, ci la bancă sau în câteva forme de investiții.
Lumea a economisit și în 2021, arată cele mai recente date ale Băncii Naționale a României (BNR), preferând depozitele în lei (64,4%) și pe cele în valută (35,4%). Cu toate că este o alternativă mai bună decât păstrarea banilor în contul curent, depozitul bancar nu mai reprezintă o formă de protecție în fața inflației, dobânzile fiind cu mult sub rata inflației.
Protejează-te prin Bursă
Nici depozitele în valută nu par o opțiune mai bună pentru economiile tale, semnalează Dragoș Cabat. Potrivit acestuia, „la valută, dobânzile sunt 0% sau 0,25%. Toate băncile oferă dobânzi real negative la toate depozitele atât în lei, cât și în valută”.
Te poți proteja de inflație prin Bursă, mai ales dacă ai venituri mai mari sau poți face o alocare mai agresivă a banilor. Principiul după care ar trebui urmărită această investiție este următorul: nu toate companiile pot aduce randamentele cele mai bune, astfel încât să acopere inflația. Fii cu ochii pe acelea care au domenii de monopol, „pentru că pot mări prețurile pentru servicii și își pot păstra marja de profit”.
Fă investiții
O altă idee este să investești direct în materii prime pe bursă, și nu în acțiuni. Spre exemplu, poți cumpăra materii prime agricole, țiței sau gaze naturale, deoarece prețul se mișcă odată cu inflația.