Ce adoră Ramona Olaru să facă acasă, de fapt. Răzvan Simion a fost uluit, puține femei ar spune așa ceva

Ce adoră Ramona Olaru să facă acasă, de fapt. Răzvan Simion a fost uluit, puține femei ar spune așa ceva
Ramona Olaru adoră să spele vase și să calce haine

Ramona Olaru a făcut o nouă mărturisire despre ea, o mărturisire care și pe Răzvan Simion l-a uluit. Iată ce a spus frumoasa blondină în ediția de azi a emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani”.

Ce adoră Ramona Olaru să facă acasă, de fapt

Ramona Olaru a spus că își dorește o familie, dar că îi place și să facă treburi de gospodină precum spălatul vaselor și călcatul hainelor.

”Vreau o familie mare, îmi place să spal vase și să calc, nu știu de ce, mă relaxează asta”, i-a mărturisit Ramona Olaru lui Răzvan.

Ramona Olaru a petrecut sărbătorile pascale în Dubai, alături de prietena și colega ei, Bianca Nuțu. Tot în Dubai s-au aflat și Dani, și iubita sa, Gabriela Prisăcariu.

De altfel, Ramona Olaru a avut parte și de peripeții în vacanța petrecută în Dubai, pe care le-a povestit recent atât în emisiune, cât și pe rețelele de socializare.

”Am văzut clădiri înalte, luminițe, ma gândeam că eu învățam la lumina lumânării și uită-te acum la mine. Nu m-am dus pentru cultura acolo, ci sa ma bronzez, am cumparat o sticlă de tequila, nu am băut-o pe toată și am adus-o acasă”, a spus Ramona Olaru, despre vacanța petrecută în Dubai. Totuși, acolo ea avut parte și de momente mai puțin plăcute.

Ramona Olaru, peripeții în vacanța din Dubai

Potrivit spuselor ei, Ramona Olaru s-a trezit cu o supriză neplăcută atunci când un grup de persoane a ironizat-o la piscina hotelului la care s-a cazat.

”Ce e greșit să crezi că atunci când pleci în altă țară te relaxezi, că nu te cunoaște nimeni. Numai în Dubai strigă lumea după tine: Roxana, cum mai e vremea? Ramona, în primul rând. În al doilea rând, nu te aud, nu pentru că sunt fițoasă, ci pentru că nu se vorbește așa.”, a povestit Ramona Olaru, enervată la culme, pe contul ei de Instagram.

Tot Ramona Olaru a mai spus:

”Am fost un pic drăguță, că doar i-am ignorat pe acei oameni care au fost de o nesimțire incredibilă, eu nu am mai văzut așa ceva în viața mea, dar știți cum e, mai bine lași de la tine și îi ignori. Dar, celălalt grup de românași au dus-o la extrem, n-am nimic cu anumite rase de oameni, dar când nesimțirea depășește limite fără niciun motiv, deja mă scoate din sărite.

Țipau în gura mare pe aici pe la piscină, pe la hotel, că așa merită ăștia de la televizor, du-te și spune-i lui aia că arată mai bine la televizor. Apoi vine la mine cu copilul de mână să facă poză cu Ramona.”, a mai declarat Ramona Olaru pe contul ei de Instagram.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI