Ce a spus Nadia Comăneci după ce Donald Trump a redevenit președintele Americii: „Liniște și pace”

de: Filon Stan
08 11. 2024

Statele Unite ale Americii și-a votat noul președinte. Republicanul Donald trump a câștigat scrutinul în fața democratei Kamala Harris. Ce spune Nadia Comâneci despre reîntoarcerea la Casa Albă a lui Donald trump, vezi în rândurile de mai jos.

Ce a spus Nadia Comăneci după ce Donald Trump a redevenit președintele Americii

Nadia Comăneci este stabilită de ani buni în Statele Unite ale Americii, iar recent a votat și ea la alegerile prezidențiale. Chiar dacă nu a precizat cu cine a votat, Zeița de la Montreal a declarat că la ea acasă este liniște.

Fosta gimnastă de geniu locuiește în statul Oklahoma, unde Donald Trump a primit cele mai multe voturi și s-a impus lejer, cu 66,2% (7 voturi electorale). Zeița de la Montreal spune că nu a simțit vreun moment tensiune sau încrâncenare, în ziua alegerilor. Nadia și soțul ei, Bart, au votat cu câteva zile înainte, prin procedura de ”early voting”. Citește și Nadia Comăneci trăiește într-o vilă de lux în SUA. Cum arată locuința de 400.000 de dolari a fostei mari gimnaste a României

”Este un tip ok”

Românca s-a abținut să comenteze victoria lui Donald Trump și spune că acesta urmează să dovedească în următorul mandat dacă a meritat sau nu încrederea americanilor care au pus votul pe numele lui.

”E liniște și pace, unde suntem noi, în Oklahoma. Eu si Bart am votat cu 2 zile înainte de alegeri, fiecare în urna separată. Dacă realegerea lui Trump va fi benefică, rămâne de urmărit în următorii patru ani”, a declarat Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci îl cunoaşte pe magnatul american, după ce a participat la show-ul „Ucenicul”, a cărui gazdă a fost chiar Donald Trump. El a spus atunci că o iubeşte pe fosta gimnastă, însă a fost nevoit să o elimine din emisiunea-concurs. În anul 2016, când Trump câștiga primul mandat, Nadia Comăneci se abținea și atunci să vorbească despre așteptările pe care le are de la noul președinte al SUA. A spus însă că este ”un tip ok”. Citește și Cum l-au felicitat Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu pe noul președinte american Donald Trump: ”România este un aliat strategic puternic şi angajat al SUA!”

Trump a câștigat și în Nevada, fieful democraților

Între timp, s-a aflat că Donald Trump a câștigat și în statul Nevada, în fața vicepreședintei Kamala Harris. Trump a pierdut cele șase voturi electorale ale statului în ambele campanii anterioare ale sale pentru Casa Albă. Dar aceste înfrângeri în fața lui Hillary Clinton și Joe Biden au fost amândouă cu mai puțin de 2,5 puncte procentuale, iar Trump și Partidul Republican au făcut de atunci progrese semnificative în rândul alegătorilor latino-americani și al altor blocuri electorale esențiale pentru acest stat.

Democraţii câştigaseră în acest stat toate alegerile prezidenţiale din 2008 încoace, dar Donald Trump a reuşit „să întoarcă” votul în favoarea lui şi încă destul de clar. Donald Trump este învingătorul clar în Nevada, câştigând încă şase voturi electorale şi ridicându-şi totalul de voturi din Colegiul Electoral la 301, faţă de 226 pentru Kamala Harris.