Ce a spus Gina Pistol despre noul sezon Chefi la Cuțite. Ce se întâmplă la Antena 1

de: Ana Chivu
17 12. 2020

Gina Pistol le-a oferit un ultim mesaj fanilor care au urmărit cu sufletul la gură sezonul care și-a găsit câștigătorul ieri seară. Pentru un plus de mister, viitoarea mămică le-a spus telespectatorilor și urmăritorilor ei și despre viitorul sezon.

Gina Pistol, anunț despre noul sezon al show-ului Chefi la Cuțite

Sezonul cu numărul 8 și-a găsit câștigătorul seara trecută. Ionuț Belei a fost cel care i-a adus această reușită lui Sorin Bontea, chef-ul care a crezut în acest concurent încă de la început și căruia i-a oferit cuțitul său de aur. După o probă de foc dintre el, Roxana Blenche și Maria Sandu, cel mai bun s-a dovedit a fi Ionuț. Odată finalizat concursul, fanii emisiunii le-au și pus întrebări peste întrebări chefilor și moderatoarei show-ului despre viitorul capitol. După ce Florin Dumitrescu a oferit noi detalii despre cel de-al 9-lea sezon, prezentatoarea dă și ea din casă câteva lucruri.

„S-a mai încheiat un sezon de Chefi la cuțite, dar știu că mulți m-ați întrebat <<și noi acum ce o să facem?>>. O să așteptăm următorul sezon, care zic eu că o să fie la fel de spectaculos ca acesta care s-a înncheiat”, a spus Gina Pistol. Gina a ținut să mulțumească tuturor și să aducă în prim-plan echipa greu încercată care se face „vinovată” și pentru proiectul Asia Express. „Oricum vă mulțumim foarte mult pentru aprecieri și pentru faptul că ne-ați privit de fiecare dată cu entuziasm și cu mare drag și ați așteptat cu nerăbdare următorul episod, iar în spatele acestui proiect minunat și greu stă în mare parte cam aceeași echipă care lucrează și la Asia Express”, a mai adăugat Gina Pistol pe Instagram.

„Emisiunea e despre gătit, farfuriile vorbesc de la sine”

„E greu să alegi și să-i mulțumești pe toți. E imposibil să faic o alegerea care să fie pe placul tuturor. Emisiunea e despre gătit, farfuriile vorbesc de la sine, nu există regie. Între Maxim și Maria nu am nicio alegere preferențială bazată pe simpatii sau sentimente. Între cei doi s-a pus vorba strict de mâncarea pe care au gătit-o. Noi nu știm ce se vorbește la interviuri, nu e de datoria mea să amendez sau să îi explic vreunui concurent cum să reacționeze. În ceea ce privește alegerea mea, s-a pus problema pe strict ceea ce au făcut în semifinală. Dacă ar fi fost vorba despre evoluția lor în show, Maria era favorizată. Maxim a avut farfurii mai jos ca punctaj decât Maria. În semifinală lucrurile au fost foarte simple: în trei probe Maria a fost de două ori la probe în fața lui Maxim. Dacă ar fi fost după mine, finala ar fi fost diferită: Cristi Boca, Blenche și Ionuț Belei”
Florin Dumitrescu