Ce a putut spune Fuego despre mama sa. Nu ai cum să nu îl iubești!

de: Ioana Bucur
22 11. 2022

Oare există român care să nu știe cine este Fuego și care să nu fi auzit, măcar o dată, „Împodobește mamă bradul”? În cele trei decenii de carieră, Paul Surugiu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști de la noi din țară. Recent, interpretul a făcut mărturisiri emoționante despre femeia care i-a dat viață.

Fuego, mărturisiri emoționante despre mama sa

La cei 46 de ani ai săi, Paul Surugiu se poate mândri cu o carieră ce se întinde pe aproape trei decenii – zeci de albume, nenumărate concerte și premii. Astăzi, este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști de la noi din țară, însă drumul spre succes nu a fost deloc simplu.

Cântărețul este  conștient că nu ar fi putut ajunge unde este acum fără ajutor. Recent, Fuego a făcut mărturisiri sincere și emoționante despre familia sa. Spune că a primit o educație deosebită, crescând înconjurat de dragostea părinților cărora le va fi veșnic recunoscător pentru toate sacrificiile pe care le-au făcut pentru el.

„Mama mea, Eugenia, este fără doar și poate, eroina mea. Și-a sacrificat destinul, a clădit și nu a cerut niciodată lauri pentru asta. A înțeles că viața ei este formarea mea și nu a ezitat niciodată în îndeplinirea acestui vis special.

Parcă de fiecare dată mi se pare că nu-i mulțumesc suficient pentru ce sunt azi, pentru ce m-a învățat, pentru tresăririle ei. Mama este omul la care eu revin mereu și care mă înțelege, mă ascultă și-mi oferă cele mai calde și sincere sfaturi”, a spus Fuego, potrivit Spectacola.

„Nu i-a fost simplu în viață”

Și-a descris mama ca pe o eroină care „și-a sacrificat destinul, a clădit și nu a cerut niciodată lauri pentru asta”.

„Nu i-a fost simplu în viață, a renunțat la multe din visele ei, a muncit și mi s-a dedicat în totalitate, luptând cumva cot la cot cu mine pentru ascensiunea mea din toți acești ani. M-a susținut necondiționat, mi-a deschis porți, a avut grijă de mine și cred din suflet că i-am împlinit așteptările!

Dincolo de asta, mama e și ea un personaj, comic, cu replici surprinzătoare la orice, mereu pusă la punct cu toate informațiile și cu drag de ce-i frumos și special.

Îmi doresc pentru ea sănătate, liniște, fericiri și clipe aproape de ea, cât mai mult timp cu putință. Mulțumesc, mama! Și cred că și voi ar trebui să le mulțumiți mamelor pentru fiecare răsărit deplin. Iar cei care nu le mai aveți, să vă gândiți la ele ca la luminile ce vă înfrumusețează chipul”, a adăugat artistul, pentru sursa citată.

Citește și: Fuego, anunț major despre emisiunea lui de la TVR. Fanii trebuie să afle