Ce a putut să spună Gică Hagi despre propriul divorț. Nimeni nu se aștepta vreodată la o asemenea mărturisire
Ce a putut să spună Gică Hagi despre propriul divorț. „Regele” este cunoscut ca un bărbat familist. Antrenorul-manager de la Farul este căsătorit de mai bine de 25 de ani cu Mariolena, fostă Vlahbei. Cei doi sunt mândrii părinți ai lui Ianis și Kira Hagi. Dar fostul decar magic al naționalei putea avea un alt destin conjugal. Asta, dacă lucrurile ar fi mers bine cu prima soție, Leni Celnicu, cu care a fost însurat în 1990, dar pentru o scurtă perioadă.
Ce a putut să spună Gică Hagi despre propriul divorț
Ce a putut să spună Gică Hagi despre propriul divorț. „Regele” fotbalului românesc este un om împlinit. Este antrenor-patron la clubul la care a și debutat ca jucător, Farul Constanța, are și o familie frumoasă. Gică Hagi este căsătorit de peste 25 de ani cu Marilena, fostă Vlahbei, cu care are 2 copii: Ianis Hagi, jucătorul lui Rangers și Kira Hagi, ce și-a ales cariera de actriță.
Dar Gică Hagi a mai fost o dată însurat, un mariaj de care multă lume a și uitat. Prima aleasă a fost Leni Celnicu. Cei doi s-au cunoscut imediat după Campionatul Mondial din Italia, în 1990, iar la scurt timp au luat decizia de a merge la altar. Gică Hagi tocmai urma să se transfere la Real Madrid. Pe 15 iulie 1990 a fost organizată ceremonia de căsătorie, însă destinele lor nu aveau să rămână unite foarte mult timp.
După aproximativ șase luni, relația dintre cei doi s-a răcit, iar el a depus actele de divorț. Cererea a fost făcută la Tribunalul Constanța, iar motivele invocate au fost șocante. Gică Hagi a scris în cererea de divorț că Leni a întârziat cu pâinea la masă și ar fi pus miere în cafea, în loc de zahăr, a scris presa la acea vreme.
Nimeni nu se aștepta vreodată la o asemenea mărturisire
Gică Hagi nu a avut, inițial câștig de cauză cu solicitarea de divorț. Gică Hagi a luat tribunalele la rând, pe cel din Oradea, din Brașov și, în final, din nou București, unde a și reușit să divorțeze, a scris Click!. În urma divorțului, fosta soție a lui Gică Hagi s-a ales cu o sumă destul de importantă, 300.000 de dolari, dar nu și-a refăcut viața imediat, ci abia prin 2004.
În schimb, Hagi nu a stat prea mult pe gânduri, iar în 1995 s-a căsătorit cu actuala soție, Marilena, care i-a dăruit și doi copii, Ianis și Kira. De curând, Gică Hagi a mărturisit care au fost motvele despărțirii de Leni Celnicu, scrie Playsport. El a explicat că nu a fost vorba despre vreun conflict sau alte chestiuni de genul acesta, ci pur și simplu a considerat că lucrurile nu aveau cum să meargă bine în acea relație.
Am divorţat la jumătate de an după prima căsătorie, aşa a fost să fie. Nu am avut niciun conflict. Faci un parteneriat cu cineva în viaţă bazat pe o încredere totală. Când nu îţi mai place de cineva, nu mai ai încredere sau nu mai merge, e bine să nu te încurci. Atât de simplu este!”, a spus Gică Hagi la emisiunea „Profesioniștii” de la TVR.
Gică Hagi a mai dezvăluit și sfatul pe care l-a primit de la tatăl său în privința alegerii unei soții.
„Tata a fost foarte inteligent şi mi-a spus la un moment dat. „O să ai o prietenă, o să îţi fie poate şi soţie. Poate să fie albă, poate să fie neagră, dar măcar să o ştim şi noi înainte să te căsătoreşti”. La final mi-a spus. „Dacă e şi machidoancă, noi o să fim foarte fericiţi””, a mai spus Hagi, conform sursei citate.
Iancu Hagi, tatăl „Regelui”, a trăit bucuria de a-șo vedea fiul, chiar din tribune, în timpul partidelor de la CM 1994 din SUA, la apogeul „Generației de Aur”. El a decedat în septembrie 1997, dar a apucat să participe și la căsătoria lui Gică Hagi cu Marilena, actuala soție.