Ce a primit prințesa Diana după divorțul de Charles. Suma uriașă încasată, plus un alt cadou impresionant
După ce divorțul dintre Diana și Chaarles s-a finalizat în anul 1996, fără a surprinde însă pe prea multă lume, din cauza amantlâcului dintre el și Camilla, a urmat apoi o perioadă de speculații referitoare la partajul celor doi.
Ce a primit prințesa Diana după divorțul de Charles
În fapt, Diana a primit mai multe beneficii, însă i s-a anulat și o mare plăcere odată cu această separare. Întrucât o mare parte din averea prințului Charles aparținea casei regale a Marii Britanii, acesta nefiind unicul moștenitor, Diana nu a putut împărți cu el bunurile, banii și proprietățile aflate sub tutela regală. Dar pentru a putea duce o viață mai mult decât decentă, după cum era și obișnuită în anii căsniciei, aceasta a primit suma de 17, 5 milioane lire sterline. Din această sumă, ea trebuia să se întrețină, dar și să conducă organizația caritabilă de care se ocupa la acea vreme. În plus, până la finalul vieții ei, aceasta urma să primească o rentă regală de 400.000 de lire sterline pe an. Și chiar dacă a decis să renunțe la titlul regal, ea a putut păstra apartamentul luxos în Palatul Kesington.
Nu voia să divorțeze de Charles
Fostul consultant financiar al lui Charles de la acea vreme, pe nume Geoffrey Bignell, a declarat că Diana i-a luat acestuia până la ultimul bănuț. Dar din ambiție și răzbunare, Charles a refuzat să mai plătească vreodată pentru cumpărăturile fostei soții. Și-a pus și consultanții să sune la magazinele și la brandurile preferate ale sale pentru a-i anunța să îi trimită ei direct facturile la adresa apartamentului pe care i-l lăsase.
De asemenea, istoricii susțin că Diana nu ar fi dorit niciodată acest divorț, ci viza un front comun în public, dar vieți separate. Însă nu ar fi putut îndura niciodată umilința de a rămâne căsătorită în timp ce soțul ei își continua viața alături de amanta lui, Camilla Parker Bowles. În plus, cei doi visau să se căsătorească într-o zi, faapt care s-a și întâmplat în cele din urmă.