Ce a pățit Răzvan Botezatu la volan. Cum a ajuns să dea vina pe Raluca de la Survivor România 2021, de fapt

Răzvan Botezatu a împlinit recent 31 de ani, însă ce se voia o zi superbă, s-a transformat într-una în care lucrurile au mers doar pe dos.

Ce a pățit Răzvan Botezatu la volan din cauza Ralucăi Dumitru

Fostul prezentator de la Antena Stars a avut necazuri serioase, iar totul s-a întâmplat din cauza Faimoasei Raluca Dumitru.

Răzvan Botezatu se grăbea să se întoarcă în București, ca să se uite la Survivor România, fiind cel mai mare susținător al fostei sale colege Raluca Dumitru.

În drum spre casă, el a avut parte de o experiență înfricoșătoare. În timp ce mergea, mașina lui a început să scoată fum de la motor.

”Mă grăbeam, nu zic nu, mergeam spre București și atunci am pățit-o… Mașina început să tușească, am tras repede pe banda de urgență și am văzut că încee să scoată fum din motor. M-am speriat mai tare ca niciodată, mi-era frică că va lua foc”, a povestit Răzvan pentru wowbiz.ro.

Din păcate, mașina nu s-a mai urnit din loc, așa că a fost nevoit să o transporte pe o platformă. Cu toate astea, el nu a ratat Survivor. S-a întors înapoi la Constanța pentru a își vedea concurenta preferată.

” Eram la kilometrul 70 al autostrăzii. Am chemat o platformă, m-au luat de acolo și m-au întrebat unde să mă ducă. Eu trebuia să ajung la București să rezolv o problmă stomatologică.

Era să ia foc în mașină, dar nu a ratat Survivor

„Dar, dacă mergeam la București, nu mai aveam cu ce să mă întorc și nici nu aveam ce să fac cu mașina, așa că m-am întors acasă, la mine, în Constanța. Dacă nu făceam așa, pierdeam și Survivor România, nu o vedeam pe Raluca, nu vedeam cum se mai ceartă ea cu băieții pe acolo, cum îi pune la punct… Aș zice că totul e din cauza Faimoasei Raluca….

Dar nu puteam, chiar dacă era ziua mea, să pierd momentele cu ea de la TV, așa că l-am sunat pe medic, mi-am anulat programarea, m-am întors la Constanța”, a continuat el.

Cu toate că ziua a început deloc bine, Răzvan a povestit că s-a încheiat într-un mod vesel, odată cu prietenii lui care l-au vizitat și alături de care a uitat de supărări.

”Au venit la mine acasă prieteni buni de-ai mei, mi-au adus un tort, am făcut un grătar, ne-am uitat la Survivor și i-am făcut galerie Ralucăi. Am băut câteva pahare să uit de supărarea cu mașina care, normal, nici măcar nu e a mea…”, a continuat fostul prezentator.

Vedeta nu e ferită deloc de ghinioane. În urmă cu mai multe săptămâni, el s-a vaccinat anti-covid-19 cu serul AstraZeneca, însă a avut parte de toate reacțiile adverse posibile.

Răzvan Botezatu a avut inclusiv bube pe tot corpul, stări de oboseală, febră și greață. A trecut prin clipe îngrozitoare, însă acum se simte mai bine.

”Am crezut că leșin. Doar mie mi se putea întâmpla. Ce să mai zic, acum îmi explic de ce mă simt atât de rău, de ce nu îmi trec bubele și de ce este din ce în ce mai rău. Dar, sincer, cât ghinion să am? Îmi tot zic că nu se poate să am atât ghinion, sunt distrus de bubele astea…Dureri de cap, febră, greață, frisoane, somnolență, tot”, povestea el la prima doză de vaccin.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI