Ce a făcut Vladimir Putin în ziua de Paşte. Detaliul care arată că nu mai ţine cont de nimic, vrea să câştige războiul cu orice preţ
Președintele rus Vladimir Putin și ministrul chinez al apărării, Li Shangfu, s-au întâlnit duminică, 16 aprilie, la Moscova, pentru a saluta cooperarea militară strânsă a statelor pe care le conduc. Ce ar fi discutat cei doi oficiali.
Strategiile adoptate de Vladimir Putin pentru a câștiga războiul din Ucraina
Întâlnirea dintre Vladimir Putin și Li Shangfu ar fi dat startul vizitei de patru zile a celui din urmă în Rusia, fiind vorba de prima sa călătorie în străinătate de când a devenit ministrul chinez al apărării, notează cei de la CNN.
Întâlnirea oficială a celor doi oficiali se desfășoară în contextul în care țările occidentale ar fi intensificat presiunea asupra Beijingului pentru a-l împinge pe Vladimir Putin să pună capăt războiului său împotriva Ucrainei.
Li Shangfu, general și veteran al eforturilor de modernizare militară a Chinei, a fost sancționat de către Statele Unite ale Americii în anul 2018, din cauza tranzacțiilor de arme de stat Rosoboronexport cu exportatorul rus, pe vremea când se afla la conducerea Departamentului de Dezvoltare a Echipamentelor militare chineze.
Aceste tranzacții au inclus livrarea aeronavelor de luptă Su-35 în 2017 și a echipamentelor legate de sistemele de rachete sol-aer S-400 din Rusia în China, potrivit Departamentului de Stat al SUA.
Călătoria lui Li urmează vizitei de stat în Rusia a liderului chinez Xi Jinping din luna martie, în care Xi și Putin și-au consolidat în continuare legăturile dintre țările lor și s-au angajat să „aprofundeze încrederea reciprocă militară” și să consolideze schimburile și cooperarea militară.
Citește și Decizia lui Putin îi va enerva pe ruși. Ce vrea să facă în războiul din Ucraina
Cooperarea fructuoasă cu statul chinez
În timpul întâlnirii sale cu Li din prima zi de Paște a creștinilor ortodocși, Vladimir Putin ar fi descris recenta vizită a lui Xi în Rusia ca fiind „foarte productivă”, spunând că relațiile dintre Rusia și China se dezvoltă bine în toate domeniile, inclusiv în departamentele militare, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Cooperarea militară ️între țări a fost „una dintre cele mai importante domenii care întărește natura remarcabilă de încredere și strategică a relațiilor”, a spus Putin.
Ministrul chinez al apărării i-ar fi spus președintelui Rusiei că încrederea dintre armatele celor două țări a fost „din ce în ce mai consolidată, iar cooperarea a dat rezultate fructuoase”, potrivit unui raport din presa de stat chineză.
„China era pregătită să colaboreze cu Rusia pentru întărirea comunicării strategice între cele două armate, consolidarea coordonării și cooperării multilaterale și a aduce noi contribuții la protejarea securității și stabilității regionale și globale”, ar fi declarat Li, citând consensul dintre Xi și Putin.
Ucraina nu a fost menționată în citirea oficială a reuniunii.
Citește și Izbucnește un nou război civil? Conflictul care a degenerat în ultimele ore, uluitor ce se întâmplă