Ce a făcut Toni Iuruc cu câteva ore înainte de nunta cu Simona Halep. Activităţi foarte bizare pentru un mire

Ce a făcut Toni Iuruc cu câteva ore înainte de nunta cu Simona Halep. Activităţi foarte bizare pentru un mire
Ce a facut Toni Iuruc cu cateva ore inainte de nunta cu Simona Halep

Vestea că Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit civil, în secret, vineri 23 iulie, a surprins pe toată lumea din România. Ce a făcut mirele cu doar câteva ore înainte de marele eveniment. Programul lui a fost extrem de meticulos. m

Ce a făcut Toni Iuruc cu câteva ore înainte de nunta cu Simona Halep

Emoții mari pentru Toni Iuruc și Simona Halep. Cei doi amorezi s-au căsătorit civil vineri, 23 iulie, în mare secret, la vila lor din Izvorani. Ceremonia a fost restrânsă, iar pe lista de invitați au fost doar rudele apropiate și prietenii.

Dani Caramihai, fondatorul clubului Fratelli, și soția lui au fost nașii de cununie ai sportivei și partenerului ei de viață. Pregătirile pentru marele eveniment au început încă de dimineață. Simona Halep și-a pregătit ținuta pentru momentul în care avea să-i spună marele DA iubitului ei, în fața ofițerului de la starea civilă.

Prezență finuță și discretă, așa cum o știm, tenismena originară din Constanța a purtat o rochie simplă scurtă roșie, cu un umăr gol, care i-a pus în valoare silueta. Nici mirele nu s-a lăsat mai prejos.

Cum s-a pregătit Toni Iuruc pentru nunta lui cu Simona Halep

Toni Iuruc s-a pregătit pentru a arăta impecabil la ora cununiei civile. Dis de dimineață, afaceristul s-a dus la o frizerie de pe Calea Floreasca, acolo unde și-a aranjat podoaba capilară, asigurându-se că arată fără de cusur.

Apoi, Toni Iuruc a avut o întâlnire importantă, cel mai probabil pentru a pune la punct amănuntele pentru marele eveniment al căror protagoniști au fost chiar el și logodnica lui. Discuţia nu a durat foarte mult, iar apoi, grăbit, partenerul Simonei Halep s-a îndreptat spre casa lui din zona Mircea Eliade.

Toni Iuruc s-a aranjat și a plecat la un centru comercial din Capitală, de unde și-a cumpărat o cămașă și un costum, însă nu a fost vorba despre hainele pe care le-a purtat la cununia civilă. După ce a terminat sesiunea de shopping, milionarul și-a dus bijuteria de Mercedes S Classe la spălătorie, unde a petrecut o oră.

Gică Hagi și Ion Țiriac nu au fost prezenți la cununia Simonei Halep

Invitații celor doi miri au fost întâmpinați de către Toni Iuruc la restaurantul Studio 80 din Băneasa, de unde tot alaiul a plecat către vila cuplului de la Izvorani, acolo unde Simona Halep își aștepta alesul.

Cei doi amorezi și-au dorit o ceremonie restrânsă, alături de cei mai apropiați și dragi oameni. Printre invitații de seamă s-au numărat Nicu Mergeani și Dani Caramihai, fondatorii clubului Fratelli, local frecventat adesea de tenismenă și soțul ei.

Stere Halep, tatăl miresei, a fost sufletul petrecerii. Mesenii au mâncat cele mai alese bucate, au băut cele mai scumpe băuturi și s-au distrat pe cinste pe ritmurile muzicii machedonești. Cu toate acestea, se pare că de pe lista invitaților au lipsit două nume importante din lumea sportului: Gică Hagi și Ion Țiriac.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI